Fotoreporterul Kevin Carter s-a sinucis degeaba. Trebuia să fi trecut înainte pe la Urlaţi.

În iulie 1993, fotoreporterul Kevin Carter se sinucidea la trei luni după ce luase premiul Pulitzer. Fotografia premiată înfăţişa o fetiţă subnutrită din Sudan, căreia îi dădea târcoale un vultur. Carter a fost aspru criticat pentru că şi-a reglat lentilele în loc să ajute fetiţa. "El a fost acolo cel de-al doilea vultur", avea să afirme un editorialist. În februarie 1996, ziaristul Marian Marin era concediat de la ProTV pentru că a transmis postului - iar şefii săi au difuzat - reacţia unei femei care află chiar de la reporter că soţul ei, pilot, murise într-un accident aviatic. În octombrie 1998, Ileana Voican şi-a dat foc în faţa Primăriei Piteşti pentru că primarul nu-i repartiza o locuinţă. A murit după două săptămâni, iar cameramanii au fost puşi la zid pentru că au continuat să filmeze în loc să stingă focul. Trei cazuri de jurnalism extrem, dintre multe altele, care ridică ceea ce în întreaga lume e o întrebare nepieritoare şi fără de răspuns: îi este îngăduit jurnalistului să fie mai mult decât strict un martor al evenimentelor pe care le relatează?

Dilema mondială a fost tranşată vineri, 8 aprilie 2011, la Urlaţi, judeţul Prahova. O chestie cu microfon în mână transmitea în direct un miting de protest faţă de închiderea unui spital. În timp ce intervieva un malac furios, chestia făcea semne cuiva să se apropie de ea. O băbuţă sfrijită, din stânga ei, s-a strecurat în mulţime, ca şi cum ar vrea şi ea să aducă pe cineva mai aproape de microfon. Mai în spate, o mamaie cu căciulă neagră, altminteri vioaie, aplauda şi-i îndemna pe cei din jur să agite mai cu simţ de răspundere cartoanele cu lozinci. Băbuţa sfrijită a revenit lângă reporteriţă şi i-a făcut, complice, un semn cu ochi vicleni. O altă duduie a strigat ceva între „taci, bă" şi „cazi, bă", iar