Ieşeanul a luat premiul I la categoria lui de vârstă şi a primit „Delfinul de Argint“, cea mai mare distincţie a competiţiei, pentru piesa interpretată.
Talentul lui Ştefan a fost remarcat de mama lui chiar pe când acesta avea puţin peste doi ani. „Am înregistrări cu el când stătea în pătuţ şi se legăna şi încerca să reproducă cuvinte. Era foarte mic şi nu se înţelegea, dar treptat am sesizat că muzica pe care o auzea încerca să o reproducă“, spune Carmen Atîrgoviţoae, mama lui Ştefan.
Pregătire intensă
La vârsta de 5 ani şi jumătate mama sa a hotărât să-l înscrie la Şcoala Populară de Arte, singura instituţie care îl primea la o vârstă atât de fragedă, după ce l-a auzit pe acesta reproducând o piesă a lui Goran Bregovic.
După doar un an a fost înscris în paralel şi la Palatul Copiilor, la profesoara de canto Anca Apetroaiei. După doar şase luni de repetiţii au venit şi primele recompense pentru munca depusă. „În 2008 a început să participe la concursuri şi atunci a obţinut două trofee dintre cele mai importante, «Ti amo» şi «Cerbul de Aur». Acum are foarte multe medalii, diplome şi trofee. La toate competiţiile la care a participat a urcat pe podium“, spune mama băiatului. Ştefan face zilnic câte două ore repetiţie acasă, la pian, săptămânal vine şi la Palatul Copiilor, iar în weekend merge la Bucureşti la profesorul Cornel Fugaru.
Şi-a sacrificat de la vârsta de şase ani toate vacanţele, însă nu are nici cel mai mic regret.
Premiul cel mare la Sanremo
„Îmi place foarte mult ceea ce fac. Nu mă plictisesc niciodată şi chiar vreau să fac o carieră din muzică. Toată munca şi efortul profesorilor care se ocupă de mine au fost răsplătite prin premiile pe care le-am obţinut“, spune Ştefan.
Răsplata cea mare a venit însă anul acesta când a fost selectat în finala festivalului Sanremo J