Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfaturi de la Protecţia Consumatorilor, pentru cumpărăturile de Paşte

Publicat in Curierul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Consumatorii trebuie să achiziţioneze alimentele pentru Sărbătorile Pascale numai din locuri autorizate

Perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale reprezintă un moment de vârf pentru activitatea comercială, astfel încât Protecţia Consumatorilor a dispus o serie de controale la nivel naţional, pentru a verifica modul de comercializare a produselor specifice Paştelui.

În această perioadă, sunt verificate produsele alimentare de post, produsele din carne, cozonac, produse de patiserie, ciocolată, vopsea de ouă, vin, precum şi alte produse foarte vândute în această perioadă, potrivit unui comunicat emis, ieri, de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

În acest context, ANPC recomandă consumatorilor să cumpere produse alimentare perisabile (peşte, ouă, carne etc.) numai din locuri special amenajate şi autorizate, care respectă condiţiile igienico-sanitare specifice. "Recomand consumatorilor să cumpere produse numai din locuri autorizate. Produsele expuse spre vanzare pe trotuare, în portbagajele autoturismelor etc., chiar dacă sunt vândute la un preţ mai mic, reprezintă un risc pentru cumpărători", a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Vânzătorii trebuie să comercializeze marfa numai în locuri autorizate, să respecte data durabilităţii minimale sau data limită de consum, stabilite de producător şi, nu în ultimul rând, să păstreze alimentele la temperaturile recomandate, pentru fiecare aliment în parte. Pentru produsele preambalate se verifică, în plus, starea ambalajelor (integritate, etanşeitate, salubritate), respectarea cantităţii nete sau a volumului net declarate de producător, modul de informare a consumatorilor asupra elementelor de identificare şi caracterizare ale produselor, precum şi afişarea preţului în mod vizibil şi într-o formă nee

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 57 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum o ora
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 11 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 8 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°