La o impartire superficiala romanii sunt de doua categorii: smecheri si ghinionisti. Primii au un fler natural de a iesi in fata, iar cei din urma se trezesc de fiecare data “izbiti” de un zid, in ciuda eforturilor sustinute pe care le depun de a reusi prin propriile forte.
Exemplele de smecherie romaneasca sunt numeroase, iar cand dam de ele ne incearca reactii contradictorii: de la lehamite pana la ras isteric. Cu un ochi razi si cu altul plangi cand il auzi pe unul ca Adrian Minune ca le multumeste inspectorilor ANI ca odata cu actiunea de verificare a averii ii fac mediatizare, adica un bine pentru imaginea personala.
Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane Smecher, -a, Smecheri, -e, adj. (Adesea substantivat): Care stie să iasă din încurcături, pe care nu-l poti păcăli; abil; istet, dezghetat; siret, sarlatan. – Din germ. Schmecker “persoană cu gust rafinat”.
Cum insa se intampla adesea ca la noi sa fie formele fara fond, partea din germana cu “persoana cu gust rafinat” nu a fost transpusa si in faptele de zi cu zi ale romanilor din aceasta categorie.
Si uite asa ghinionistii stau pe margine si se uita stupefiati si mirati la cei din tabara opusa. Din cauza (sau datorita) felului in care sunt “construiti” nu reusesc sa vada ce i-ar putea transforma in smecheri.
Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane Ghinionist adj.: nenorocos, păgubos, (fam.) nebaftos. (Om ). Vorba din popor, putin adaptata, la cel ghinionist nici “smecheria” nu trage.
Dar poate noi romanii ne-am obisnuit cu acest “peisaj” si mergem mai departe. Dar cum ne vad altii? Ghinionisti in speta.
“Totul parea prevazut in mod meticulos, dar, cu toata precizia lansarii, un roman, pe care ghinionul parea ca-l urmarise cu perseverenta inca de la nastere, avu nesansa ca exact in locul unde trebuia sa aterizeze sa dea peste o bucata de stanca cenu
