· Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au descins astăzi în locuinţele membrilor unei reţele infracţionale de trafic de persoane. · Patru persoane, suspectate că traficau tinere pe relaţia România - Italia - Portugalia, în vederea exploatării sexuale, au fost conduse la audieri. Începând cu anul 2008, poliţişti din cadrul B.C.C.O. Suceava - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane şi Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani au efectuat investigaţii cu privire la o grupare infracţională organizată, specializată în traficul de persoane, constituită pe raza municipiului Dorohoi, judeţul Botoşani. Astfel, s-a stabilit că din anul 2008, suspecţii H. Petru, de 32 de ani, P. Dan, de 26 de ani, C. Ilie, de 33 de ani, B. Viorel, de 22 de ani şi alţii, prin fraudă, violenţe şi ameninţări, au recrutat, cazat şi exploatat peste 20 de tinere, dintre care 15 minore, de pe raza judeţului Botoşani, în vederea exploatării sexuale în România, Italia şi Portugalia. În România, tinerele racolate erau obligate la practicarea prostituţiei pe raza judeţelor Botoşani, Suceava şi în municipiul Bucureşti, în favoarea unor „clienţi găsiţi” de către membri grupării infracţionale, care ulterior îşi însuşeau sumele de bani (cuprinse între 100 şi 150 de lei), obţinute în urma întreţinerii raporturilor sexuale. Totodată, o parte dintre tinere au fost racolate, cazate şi transportate în Italia şi Portugalia, unde au fost exploatate sexual prin determinarea sau obligarea la practicarea prostituţiei. În fapt, s-a dispus începerea urmării penale faţă de 10 suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire, sprijinire ori aderare la un grup infracţional organizat, faptă prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, trafic de persoane, faptă prevăzută de art.12 alin.1 – 2 lit.a din Legea nr