Preşedintele României, Traian Băsescu, şi-a exprimat joi dorinţa pentru o prezenţa mai activă şi intensă a exportatorilor români în China şi o dezvoltare a relaţiilor economice bilaterale, informează Mediafax.
Şeful statului a făcut aceste declaraţii cu ocazia primirii la Palatul Cotroceni a unei delegaţii politice din China. Înaltul demnitar chinez l-ar fi asigurat pe Băsescu de interesul companiilor chineze de a investi în România, mai ales în energie şi infrastructură, conform unui comunicat al Preşedinţiei.
Preşedintele român l-a asigurat pe omologul său chinez, Hu Jintao, de tot sprijinul ţării noastre în dezvoltarea Republicii Chineze.