Directorul Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI), Cristian Muntean, a anunțat că organizația pe care o conduce va demara o serie de proteste care vor debuta pe 19 aprilie la Timișoara.
Conform lui Muntean, „ASSAI atrage din nou atenția Parlamentului României, cu precădere Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci, asupra gravelor probleme din piața de asigurări din România, segment economic al carui așa-zis «arbitru» - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) - se află într-o profundă stare de pasivitate și manifestă o totală lipsă de interes pentru supravegherea respectării depline a legislației de către firmele de asigurări din România”.
Asociația anunță într-un comunicat dat publicității pe 14 aprilie că problemele din piața de asigurări din România s-au agravat, numărul reclamațiilor înregistrate la CSA crescând cu peste 30% doar în ultimul an, fără ca nici o societate de asigurări să fi fost sancționată și descurajată de către CSA, „instituția care se pretinde a fi apărătorul drepturilor asiguraților precum și autoritatea abilitată a proteja, în temeiul legii, consumatorii de produse de asigurări”.
ASSAI menționează că majoritatea răspunsurilor la reclamațiile depuse către CSA din partea reclamanților, ori nu mai sunt transmise deloc către reclamant, ori vin cu mare întârziere, ori sunt în afara subiectului reclamat, fără a exista o rezolvare reală prin implicarea CSA. Cristian Muntean dă drept exemplu „asigurătorul numărul 1 din România (...) care, urmărind o politică de creștere a profitului, bazată însă pe refuzuri nejustificate de plată a despăgubirilor datorate conform polițelor de asigurare, forțează service-urile auto să utilizeze piese auto de calitate proastă, neagreate de producătorii auto, criteriul de selecţie al pieselor fiind preţul cel mai scăzut pentru repararea autovehiculelor asiguraţilor/păgubiţil