Aţi putea să credeţi că există români care sunt luaţi drept model, în acest moment, de către japonezi, cei pe care îi admirăm pentru modul în care fac faţă triplei lovituri a sorţii? Şi totuşi, acest lucru se întâmplă!

Nu multă lume ştie cum a explodat SIDA în România. De ce tocmai în orfelinate şi de ce tocmai în judeţul Constanţa? Din două motive, care s-au însumat într-o crimă colectivă. Pe de o parte, confruntate cu foametea şi bolile micuţilor (în special rahitismul), autorităţile au adoptat sistemul sovietic al „microtransfuziilor". Se credea că, primind un pic de sânge, în mod repetat, organismele lor s-ar mai întrema. Dar de unde sânge? Foarte simplu. Marinarilor care visau să plece prin „alte zări de soare pline" li se oferea trocul: sânge contra viza de ieşire din ţară. Numai că o parte dintre ei gustau, prin cele porturi îndepărtate, din deliciile sexului exotic, neprotejat - căci nu prea se auzise încă de HIV. Urmarea o ştiţi.

Unul dintre oamenii extraordinari care au luat cunoştinţă, încă de la început, cu incidenţa HIV/SIDA în România şi care se luptă cu aceasta de aproape un sfert de secol este doctoriţa Rodica Mătuşa, preşedinta Asociaţiei Speranţa. Povestea ei formidabilă merită spusă pe îndelete şi doctoriţa chiar a făcut-o, în cartea „Îngerii nimănui". Vorbim despre copii pe care 1990 i-a găsit seropozitivi şi destui dintre ei, datorită eforturilor unor oameni ca Rodica Mătuşa, AU SUPRAVIEŢUIT CU BINE, s-au integrat în societate, şi-au întemeiat familii, sunt salvaţi.

Unul dintre lucrurile pe care - cu ajutor din partea mai multor state - a reuşit să-l facă Asociaţia a fost să ducă, an de an, copii în Japonia (de ce tocmai în Japonia n-am loc să explic aici). Or, iată ce mi-a scris recent doctoriţa: „Acum, la cutremur, i-am întrebat pe prietenii noştri dacă n-au nevoie de ajutor. Unul dintre ei a răspuns: «Cutremurul şi tsuna