Mă bucur că manuscrisele şi documentele scoase la licitaţie săptămîna trecută, la Paris, au fost achiziţionate de un român şi că ele vor putea fi repatriate. Faptul că pînă la urmă a fost cumpărată întreaga serie de documente – şi nu doar cîteva obiecte disparate – mă bucură încă şi mai mult, căci astfel arhiva respectivă rămîne întreagă. Radio France Internationale a fost primul post care a anunţat licitaţia şi, ce noroc, omul care avea şi banii, şi dispoziţia să se lanseze într-o asemenea întreprindere asculta tocmai RFI, a înţeles exact care sînt mizele şi a acţionat rapid şi eficient.

Nu la fel se poate spune despre instituţiile publice din România. Ministerul Culturii, Cultelor şi al Patrimoniului Naţional, de pildă, fusese anunţat deja cu două luni în urmă de Ambasada Română de la Paris că urma să aibă loc licitaţia. Şi totuşi, nu a reuşit să mobilizeze fondurile necesare pentru a întregi şi a proteja cîteva documente care cu siguranţă fac parte din patrimoniul naţional al României. BCU a licitat „în echipă“ cu TVR, reuşind să-şi adjudece cîteva dintre obiectele scoase la licitaţie, nu şi colecţia întreagă. Toţi cei îndreptăţiţi (poate chiar obligaţi) să intervină pentru recuperarea documentelor – MCCPN, Biblioteca Centrală Universitară, Academia Română etc. – au acuzat lipsa banilor şi legislaţia complicată care nu permite alocarea unor sume de bani prin licitaţie. Şi totuşi, pentru repatrierea altor obiecte de patrimoniu (nişte brăţări dacice) s-au găsit fonduri exact în aceeaşi perioadă. Semn că nu neapărat banii lipsesc, ci ierarhizarea priorităţilor. Sigur, nu e uşor să hotărăşti ce e mai important între nişte artefacte străvechi din aur sau arhivele lui Cioran. Dar o asemenea reflecţie – transparentă – ar fi trebuit să preceadă decizia de achiziţie.

Tristă mi se pare şi lipsa de reacţie a editurilor. De pildă, mi-ar fi plăcut să ştiu că l