Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Sirenele" vor să aducă titlul şi Cupa la Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, joi 14 aprilie 2011 ·

Constănţencele au mai disputat o finală de campionat, în sezonul 2008 - 2009, când au pierdut titlul în faţa celor de la CSU Metal Galaţi

La doi ani distanţă de finala pierdută în faţa celor de la Metal Galaţi, formaţia feminină de volei CSV 2004 Tomis are din nou şansa să obţină primul titlu de campioană din istoria clubului, urmând să întâlnească în ultimul act al play-off-ului pe Ştiinţa Bacău.

Primele două clasate la finalul sezonului regulat, Ştiinţa Bacău şi CSV 2004 Tomis Constanţa, vor începe la sfârşitul acestei săptămâni lupta pentru titlul de campioană. Primele două partide ale finalei Diviziei A1, fază a competiţiei care se dispută în sistemul „cel mai bun din cinci meciuri", se vor juca la Bacău sâmbătă şi duminică, ambele de la ora 11.00, şi vor fi arbitrate de Corneliu Malaxia şi de Lucian Năstase. Deşi băcăuancele au avantajul meciului decisiv programat pe teren propriu, oficialii constănţeni sunt încrezători în şansele formaţiei de pe litoral de a cuceri titlul de campioană. „Finala de anul acesta va fi foarte grea. Nu este un campionat câştigat, pentru că Bacăul este o echipă puternică, joacă de mult timp împreună şi de aceea trebuie să fim foarte atenţi. Avem o echipă tânără, puternică şi sper ca în acest sezon să aducă titlul de campioană la Constanţa", a spus preşedintele clubului de pe litoral, Cristian Zgabercea. La rândul lui, antrenorul Tomisului, Darko Zakoc, speră ca echipa sa să repete evoluţia din ultimul meci direct cu Ştiinţa, când „sirenele" s-au impus în minimum de seturi. „Finala va fi un mare obstacol pentru noi, îl respect foarte mult pe domnul Grapă, îi apreciez munca la Bacău, este o formaţie care joacă de trei ani în aceeaşi formaţie, dar ultimul meci de la Constanţa ne-a arătat că avem şanse", a declarat tehnicianul sârb. Dacă Tomisul are tot lotul valid, antrenorul Ştiinţei, Florin Grapă, abordează finala fără una

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 7 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 12 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 10 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°