spre pomenirea celui care

m-a îndemnat să scriu

„mitologii barthesiene“

pe exact această pagină,

acum 18 ani...

Ne amintim de pasajul din „Prinţişorul“ lui Saint-Exupéry în care ni se arăta deosebirea dintre blazarea adultului şi privirea proaspătă şi fantastă a copilului. Proba desenului: acel contur închis, bombat deasupra şi ascuţit la capetele laterale care unui om mare îi înfăţişează o pălărie – pentru un copil întruchipează un şarpe care a înghiţit un elefant! Iată – aşa sînt copiii, imaginativi şi neîngrădiţi, venea concluzia doldora de lirism retrogresiv.

Din această suavă fabulă a modernităţii pare să se inspire recenta reclamă TV pentru Kinder Surprise. Învăţătoarea desenează pe tablă un mare contur ovoid şi întreabă „Ce este aceasta, copii?“, la care răspunsurile clasei vin şuvoi: o broscuţă săltăreaţă, un căţel dătător din coadă, o navetă spaţială, un robot extraterestru etc. După nedumerirea Domnişoarei („bine, dar e doar un ou“), vine concluzia infantilă, în ripostă faţă de varianta clasică: of, adulţii ăştia... nu înţeleg nimic! În coada veselei anecdote şcolăreşti – hop şi etalarea în clar a produsului: oul Kinder Surprise, prezentat în această perioadă dinaintea Paştelui 2011 ca o reîntoarcere spectaculoasă; ca o – Dieu pardonne! – reînviere.

Că este într-adevăr oul Kinder un zigot al fanteziei copiilor nu-i deloc o declaraţie exagerată. Dimpotrivă, de zeci de ani, Kinder îi uimeşte pe copiii lumii cu veşnica surpriză, infinit reînnoită, a ascunzătorii ludice de tip Easter egg. Pentru ciocolatierii de la Ferrero există o treime sfîntă: surpriza – ciocolata – jucăria. Pentru părinţii care-şi îndeamnă copiii să desfacă gălbenuşul de plastic dinăuntrul găoacei ciocolatii-lactate, jucăria este, mai mult decît o jucărie, un kit de piese disparate care se cere asamblat, din cîteva mişcări, conform unor instrucţ