Să adopţi Codul dialogului social prin asumarea răspunderii este un paradox. Utilizarea unui mijloc de forţă bazat pe avantaje circumstanţiale este o perfectă contradicţie în termeni cu noţiunea de dialog. Mai mult decât o măsură a indiferenţei crase faţă de oameni este o trădare a valorilor care nu ţin de ideologie, ci de rostul politicului într-o societate democratică. Când se ajunge la aşa ceva, vorbim de negarea sensului actului politic. Nu-mi place să vorbesc despre dictatură, dar îmi este greu să găsesc un termen potrivit care să descrie modul în care se încearcă dizolvarea ansamblului instituţiilor statului, în pofida prevederilor clare ale Constituţiei. Parlamentul nu este locul unde se pune automat o ştampilă de aprobare. Este un for de societate şi de dialog.
Sistematic, partidele la guvernare au folosit metoda asumării politice, utilizând majoritatea ca pe un berbec în dauna dialogului sincer, onest şi transparent cu reprezentanţii categoriilor vizate. Guvernul Boc excelează la aceasta, făcând o artă din forţarea unor aprobări, uzând de majoritatea fricii şi de solidaritatea izolată a unei puteri detaşate de realităţile sociale şi profund detestate de cetăţeni.
Ceea ce se întâmplă este pe termen lung periculos. Lipsiţi de mijloace democratice, legale şi eficiente de dialog şi, când e cazul, de lupta socială pentru drepturi şi şanse, salariaţilor li se interzice să-şi manifeste nemulţumirea socială în România. Suntem, oricum, o societate care suferă acut de rupturi şi diviziuni. Să le accentuăm voit, amplificând fracturile din societate şi lipsa de încredere în actul politic şi în destinul nostru naţional şi european, este iresponsabil.
Metodele sunt talibane şi nu în folosul competitivităţii şi creşterii economice. Să fie clar: nu există creştere durabilă a unei economii fără respectul muncii. Iar într-o ţară modernă respec
