O expoziţie în spiritul sărbătorilor pascale va fi vernisată, astăzi, de la ora 14.00, la Muzeul de Artă Ioan Sima. Expoziţia cuprinde icoane pe sticlă realizate de meşterii iconari de la Nicula.
Expoziția „Arta icoanelor pe sticlă de la Nicula” dedicată sfintelor sărbători de Paști, este realizată de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, şi va fi vernisată astăzi, de la ora 14.00, la Galeriile de Artă „Ioan Sima”.
Icoanele ce compun această expoziție, fac parte din patrimoniul muzeal aparţinân colecţiei de etnografie şi colecției Sima reprezentând piese ale școlii de iconari de la Mănăstirea Nicula.
Nicula este cel dintâi centru al artei icoanelor pe sticlă din Transilvania, artă care datează din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Cea mai veche icoană de Nicula din expoziție este datată din 1830.
„Icoana pe sticlă este o opera de artă de sine stătătoare însă se deosebește de toate tipurile de creație imagistică datorită efectului estetic spectaculos care se obține prin pictarea pe verso-ul suportului de sticlă. Acest tip de pictură inversă dă icoanei căldură și o familiaritate specifică care apropie divinul de sufletul privitorului. Sper ca aceste icoane să aducă lumină în sufletul tuturor”, spune Olimpia Mureşan, curatorul expoziţiei.