- Comentariu - nr. 763 / 14 Aprilie, 2011 Pentru toate cele petrecute anul acesta in jurul zilei nationale a Ungariei (si a revolutiei maghiare din 1848), de la mesaje, versuri, asasinat ritual, dementi, rastalmaciri, blocajul parlamentar regizat de guvernanti etc., exista o explicatie. O explicatie careia, din pacate, memoria colectiva a romanilor, prea saraca la capitolul "problema maghiara” (datorita ignorantei, indolentei, uitarii si, nu in ultimul rand, a ascunderii adevarului), nu este capabila sa-i ofere datele, pentru o formulare fara echivoc. Una din coordonatele esentiale ale mentalitatii maghiare, ale traditiei lor istorice, este faptul ca pentru ei "Scriitorul este in centrul vietii natiunii” deoarece "nu politicianul, scriitorul este conducatorul. Politicianul nu face decat sa urmeze calea trasata de scriitor.”(Johann Weidlein, "Imaginea germanului in literatura maghiara”) De aceea , fara a cunoaste spiritul in care si-au construit operele si s-au implicat "in viata natiunii”, cei mai iubiti si cititi scriitori, de la Petöfi Sándor, Arany János, Ady Endre si pana la Gárdony Géza, Szabo Dezsö, Jozsef Attila sau Raffay Ernö ("Groful a emigrat, scriitorul a ramas acasa. Dreptatea lui Wass Albert”), resorturile mentalitatii maghiare sunt greu de inteles. Daca Petöfi, apostolul urii fata de toate celelalte nationalitati care refuzau hegemonia maghiara, a fost, atat in 1848, cat si in 1956, mentorul maghiarilor, astazi acest rol a fost preluat, neindoielnic si firesc, de Wass Albert. Versurile sale "Ardealul sa fie cum a fost / sa-i aparam pe secui / de groaznicele fapte ale romanilor”, prin care dna Bajtai, sotia ambasadorului maghiar la Bucuresti, a tinut sa sublinieze mesajul premierului Orbán Viktor, n-au rasunat deloc intamplator, la Targu-Mures. Cultul lui Wass Albert are deja dimensiuni monstruoase. Marko Béla, ca pretedinte al UDMR (poet si el), a fac