Deşi are 165 de minute, filmul „Carlos", în varianta pentru cinematograf a miniserialului regizorului Olivier Assayas, cuprinde insuficient de clar personalitatea cameleonică a teroristului venezuelean Ilich Ramirez Sanchez.
Mi-a fost uşor să-i reperez trăsăturile evidente, precum dandysmul viclean, faptul că-i plăceau femeile, că era un marxist-idealist elegant şi că ducea o luptă prea departe de ţara lui. Dar nu mi-am dat seama dacă Sanchez, care s-a autointitulat Carlos cu puţin timp înainte să intre în PFLP (Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei) a acţionat ca terorist din impulsivitate, din dorinţa de a fi recunoscut sau din pură convingere.
Primul atentat al său este de fapt o tentativă de omor asupra unui corporatist londonez de origine evreiască, pe nume Joseph Edward Sieff. Din probleme tehnice, Carlos, interpretat de Édgar Ramírez, îl „cruţă" pe Joseph. Însă tentativa îl aduce în atenţia serviciilor secrete.
Carlos acţioneză fără frică. E antrenat şi nemilos, fumează mult, se îmbracă bine şi ştie totul despre arme. A studiat la Moscova şi s-a pregătit pentru lupte de gherilă la Beirut. E carismatic. Îşi face simţită prezenţa oriunde, deşi n-ar vrea neapărat asta. Pe scurt, are toate ingredientele unui personaj vizibil, care, dacă face ceva ieşit din comun, devine mană cerească pentru jurnalişti şi pentru creatorii de mituri.
Carlos duce lupta la nivel personal. Vorbeşte cinci limbi. E mai palestinian decât palestinienii. E la fel de marxist ca Marx şi la fel de revoluţionar ca Che. Urăşte imperialismul şi sionismul, trădarea petrodolarilor şi compromisurile geostrategice. Plănuieşte totul în detaliu, cu echipe formate din idealişti europeni de stânga (în special din Germania de Est) şi arabi din PDLP.
În versiunea regizorului francez, Carlos seamănă fizic cu Ernesto "Che" Guevara. Fumează trabuc şi poartă beretă atunci c
