Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Magazinele de vise încă îşi vând otrava lângă şcoli.Cel mai tânăr consumator de droguri are numai 14 ani

Publicat in Adevarul, joi 14 aprilie 2011 ·

Elevii Şcolii nr.7 au iniţiat un proiect prin care cer autorităţilor interzicerea etnobotanicelor. Demersul lor este motivat şi de faptul că în vecinătatea şcolii funcţionează nestingherite două spice-shop-uri.

După ce proiectul de hotărâre al Consiliului Local privind interzicerea totală a comerţului cu etobotanice s-a soldat cu un eşec, elevii care înţeleg acest pericol au început să ia atitudine.

O lecţie în acest oferă elevii Şcolii Gimnaziale nr. 7 „Constantin Brâncoveanu”. Coordonaţi de directorul şcolii, Monalissa Nica, elevii au iniţiat proiectul „Noi suntem viitorul”, un program prin intermediul cărora doresc să ajute tinerii să conştientizeze riscurile pe care le prezintă consumul de droguri.

Spun "Nu" drogurilor

„Solicităm ajutorul Consiliului Local pentru a transforma oraşul în exemplu pozitiv privind interzicerea funcţionării acestor magazine. Am reuşit să strângem 1.540 de semnături ale elevilor şi cadrelor didactice din Şcoala Nr.7, Şcoala Nr. 13, Şcoala Nr. 2 şi Colegiul Naţional „Costache Negri”, care sunt direct afectaţi de prezenţa celor două magazine de etnobotanice. Este îngrijorător faptul că cel mai mic consumator de etnobotanice are doar 14 ani. Vrem să tragem un semnal de alarmă”, a spus consilierilor locali Mihaela Mitrea, elevă în clasa a VI-a la Şcoala nr. 7.

„Copiii vor desena planşe prin care vor să transmită mesajul «stop etnobotanicelor». Au compus şi un cântec care se numeşte «Copilărie fără vise». Proiectul va fi lansat pe 14 mai la V.A. Urechia. Sperăm să fie acceptat şi să fie un succes”, ne-a spus profesoara Monalissa Nica.

Lacăte doar de formă

Magazinele de etnobotanice au lacăte la intrare dar de fapt, ignorând interdicţia de a mai comercializa în oraş astfel de substanţe, impusă de Consiliul Local Galaţi, continuă comerţul oneros.

Pentru a stârpi comerţul cu astfel de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 36 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 47 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 44 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 22 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°