Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul local: Spitalele orădene nu vor mai plăti pentru apă şi canalizare

Publicat in Bihoreanul, joi 14 aprilie 2011 ·

Reuniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali au hotărât joi, cu unanimitate de voturi, scutirea spitalelor orădene de plata facturilor de apă şi canalizare eliberate de Compania de Apă Oradea. Măsura se doreşte una de sprijinire a unităţilor sanitare preluate de municipalitate.

Începând cu data de 1 ianuarie 2011 spitalele orădene au primit prin Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate doar 90% din sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor, fapt pentru care începând cu luna martie înregistrează pierderi în evidenţele contabile.

"Sumele achitate de spitalele orădene se ridică la circa 250.000 euro pe an. Dacă vor fi scutite de aceste plăţi, ar putea folosi aceşti bani pentru acoperirea serviciilor medicale", a declarat primarul Ilie Bolojan, în plenul Consiliului local.

Conform declaraţiei sale, această formă de sprijin a putut fi acordată prin intermediul Companiei de Apă Oradea, care este mai robustă din punct de vedere financiar. "Dacă punem Electrocentrale să ajute spitalele şi să le scutească de plata căldurii s-ar putea să iasă şi mai prost", a spus primarul.

Pentru a deveni operaţională, scutirea spitalelor de plata facturilor de apă şi canalizare va trebui să fie aprobată şi de Adunarea Generală a Acţionarilor din cadrul CAO, structură din care fac parte şi reprezentanţi ai comunelor limitrofe.

"Libertatea" trece la Primărie

Tot în şedinţa de joi, consilierii locali au votat cu unanimitate de voturi trecerea din domeniul privat al statului în domeniul public al municipiului Oradea a complexului cinematografic "Libertatea" din strada Independenţei nr. 1.

Imobilul, cu o capacitate de 961 locuri şi o suprafaţă construită desfăşurată de 1.857 metri pătraţi, va fi gestionat pe viitor de Administraţia Imobiliară Oradea şi nu de Regia Autonomă de Distribuire şi Exploatare a Filmelor (RADEF) "Româniaf

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 7 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 4 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 13 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 7 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 5 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 8 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°