Statisticile de specialitate arată că 90% dintre adulţi prezintă o boală gingivală în diferite stadii. Medicii stomatologi avertizează că această afecţiune este principala cauză a pierderii dinţilor.
Inflamaţia şi sângerările gingivale, desprinderea de pe dantură a gingiei, dar şi fenomenul de retracţie gingivală sunt câteva dintre simptomele unei astfel de boli.
Medicul stomatolog Lucian Claudiu Fătu spune că dacă această afecţiune este depistată în stadii incipiente se vindecă în totalitate. "Tratamentul prevede igienizarea cavităţii bucale prin detartraje, periaje profesionale şi duşuri. O a doua etapă constă în aplicaţii locale de antiinflamatoare şi antibiotice, intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea ţesutului bolnav şi adiţii osoase", precizează dr. Fătu.
De asemenea, detartrajul este o procedură stomatologică care reduce riscul apariţiei afecţiunilor gingivale. Tratamentul constă în eliminarea depozitelor de tartru de pe suprafaţa dinţilor şi din zona subgingivală. Potrivit specialiştilor, prin detartraj se reduc aglomerările rugoase de tartru ce favorizează apariţia bacteriilor şi a bolilor dentare.
Procedura de surfasare este recomandată în cazul pacienţilor care prezintă boli gingivale în stadii moderate. Tratamentul reprezintă eliminarea cementului alterat, respectiv curăţarea minuţioasă, profundă a suprafeţelor radiculare precum şi eliminarea depozitelor subgingivale aderente. Procedura se realizează sub anestezie locală, cu ajutorul chiuretelor sau a instrumentelor ultrasonice.
În cazurile în care placa bacteriană şi depunerile de tartru se prezintă ca aderente extrem de profunde - la baza pungilor parodontale, apare riscul pierderii de ţesut osos - de cele mai multe ori pacientul nefiind atenţionat de durere în acest sens, avertizează medicii stomatologi.
"Dacă boala este într-un stadiu avansat se recomandă extra