Pregătirile pentru cea de-a a 34-a ediție a Simfoniei Lalelelor sunt pe ultima sută de metri. Pe strada Victoriei și în Piața Primăriei, comercianții și-au instalat, deja, standurile cu flori iar în complexul expozițional Casa Cărții se pun la punct ultimele detalii ale spectacolului floral din următoarele trei zile.
Mâine, de la ora 10.00, la Pimăria Pitești va avea loc primirea oaspeților Simfoniei iar, o jumătate de oră mai târziu, este programată să înceapă Parada Florilor. Sute de școlari și preșcolari vor defila și anul acesta pe traseul Piața Primăriei - Casa Cărții. Deschiderea oficială a Simfoniei Lalelelor va avea loc la ora 11.00 când oaspeții vor putea vizita standurile celor peste 60 de expozanți care se vor întrece în creativitate. Publicul larg va avea acces în Complexul Expozițional Casa Cărții abia după ora 13.00. La aceeași oră, însă la Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna este programat și vernisajul Expoziţiei-concurs naţională de icoane „Rugămu-ne Ţie!”. În a doua parte a zilei, începând cu ora 17.00, piteștenii sunt așteptați la un spectacol folkloric și de muzică etno, în Piața Primăriei.
Iată programul celor trei zile de sărbătoare:
Vineri, 15 aprilie 2011
* Ora 10,00 – 1030 – Primirea invitatilor la Primaria Municipiului Pitesti
* Ora 10,30 – PARADA FLORILOR desfasurata intrePrimaria Municipiului Pitesti si Complexul Expozitional „CASA CARTII”
* Ora 11,00– Deschiderea Oficiala a „Simfoniei Lalelelor” la Complex Expozitional „Casa Cartii”i
* Ora 17,00 – Spectacol de folclor si de muzica etno;
In recital :
„Doina Argesului”
Ansamblul „Dorul”
Grupul vocal „Zavaidoc”
Constantin Enceanu
Petrica Matu Stoian
- Spectacol al Fantanii Muzicale in Piata Primariei Municipiului Pitesti
Sambata, 16 aprilie 2011
Ora 10,00 – Festivalul – Conc