Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Șanse de angajare pentru șomerii din judeţ

Publicat in Adevarul, joi 14 aprilie 2011 ·

Nemțenii aflaţi în căutarea unei slujbe au ocazia să scape de titulatura de asistați social și să revină în câmpul muncii chiar în preajma sărbătorilor pascale.

Mâine, de la ora 9.00, se va desfășura o nouă ediție a Bursei generale a locurilor de muncă simultan la Piatra Neamț (Centrul de Formare Profesională din Piața Mihail Kogălniceanu), Roman și Târgu Neamţ.

Până astăzi 136 de agenți economici din județ confirmaseră că vor participa la târgul de joburi, dar cifra se poate modifica și în ziua evenimentului. „În total sunt oferite 634 de locuri de muncă, din care 17 sunt exclusiv pentru șomerii care au studii superioare. Pentru persoanele cu studii superioare se caută ingineri în domeniile construcții, chimie, mecanică, electronică, eletronică și confecții", spune Elena Chirilă, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Oferta din acest an este superioară, aprope dublă față de ediția de anul trecut a Bursei, desfășurată tot în primăvară, atunci când 87 de firme aveau 452 de locuri de muncă disponibile. „Anul trecut, 26 de persoane au fost angajate pe loc, iar 332 au fost selectate în vederea angajării, din totalul de 1006 participanți. Singurul an în care cererea a fost egală cu oferta a fost în 2008, pentru că la ultimele două ediții numărul participanților a crescut față de oferta agenților economici", mai spune Elena Chirilă.

Ultimele date din evidența Agenției județene pentru Ocuparea Forței de Muncă arată că în Neamț sunt înregistrați aproape 13.000 de șomeri, din care doar 5.053 beneficiază de indemnizație. La începutul lunii aprilie, rata șomajului era de 6,3%.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloș: Ministerul Finanțelor transferă 10,6 miliarde lei pentru plata PENSIILOR majorate

Gandul acum 48 minute
Luni, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat un nou transfer în valoare de 10,6 miliarde lei pentru asigurarea plății pensiilor majorate, subliniind importanța respectării angajamentelor financiare față de seniorii României. Astfel, ministeru

Liderul AUR, George Simion, și-a depus candidatura pentru prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, şi-a depus, luni, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi lista de susţinători pentru Cotroceni. Alături de acesta s-au aflat membri şi simpatizanţi ai formaţiunii, p

Tânăr arestat preventiv după ce a fost prins că vinde droguri în apropierea unui liceu din Timișoara

Adevarul acum 53 minute
Un bărbat, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de droguri de risc. Tânărul ar fi comercializat canabis în apropierea unui liceu din Timişoara.

Vreme schimbătoare în primele două săptămâni din octombrie. Zonele unde scad cel mai tare temperaturile

Ziare.com acum 3 ore
Finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvania, până la 22 de grade, reiese din prognoza de specialit

Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale evreieşti: Este important să continuăm politicile de prevenire şi combatere a antisemitismului

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale evreieşti, reuniţi la Bucureşti cu prilejul evenimentelor dedicate Reuniunii Consiliului Rabinic şi a Liderilor evrei internaţional

Registrul Auto Român se digitalizează cu un asistent virtual denumit RAReș

Wall-Street.ro acum 3 ore
Registrul Auto Român a lansat un chatbot care îi va ajuta pe cei care caută informații pe site-ul RAR. Noul asistent virtual, denumit RAReș, te poate îndruma dacă ai nevoie să te programez la inspecția tehnică periodică sau dacă, de exemplu, ți-ai p

Ce reduceri au studenții la călătoria cu trenul / Precizările CFR

HotNews acum 2 ore
Studenții care au până la 30 de ani și sunt înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență au în continuare bilete și abonamente reduse cu 90%, conform unui comunicat al CFR Călători. Transportatorul a amintit, luni, reducerile pe care studenți

Premierul Marcel Ciolacu: Noile baze sportive vor reprezenta locul din care se va putea construi din nou excelenţa sportivă în România

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat luni, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare pentru realizarea stadioanelor „Gheorghe Hagi” şi „Nicolae Dobrin”, precum şi a unui patinoar artificial. Cele trei obiective de inf

BNR: Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 cu aproape 33%, la 6,748 miliarde euro

News.ro acum 4 ore
Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 la 6,748 miliarde euro, anunţă Banca Naţională a României (BNR). Comparativ, Fluxul net de Investiţii Străine Directe în anul 2022 a înregistrat valoarea de 10,039 miliarde euro, astfel că scăderea

David Popovici donează echipamentul purtat pe podium la JO 2024 ca să construiască o casă pentru copii cu nevoi speciale

Libertatea acum 2 ore
Campionul olimpic la înot David Popovici îşi donează echipamentul de premiere de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, ca să strângă banii necesari construcției unei case pentru copii cu nevoi speciale.

Vremea

București
acum

16°
lun.

13°/16°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

lun.

9°/14°
mar.

10°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

8°/10°
mar.

6°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

14°/18°