Curtea Europeană de Justiţie a dat de pământ cu taxa de înmatriculare a guvernului Tăriceanu. Instanţa europeană a fost sesizată cu această chestiune de către Tribunalul Sibiu, la rândul său sesizat într-un proces al unui român care îşi luase maşină second hand din Germania în anul 2008. Cum legea europeană poate fi aplicată de orice instanţă de pe continent, procesul a fost acceptat în România, dar apoi instanţa a preferat să recurgă la cea europeană.

Pronunţarea arată ce am scris negru pe alb în ziarul de faţă la vremea respectivă, nu pentru că eram de partea lui Băsescu şi contra lui Tăriceanu (care totdeauna mi-a fost simpatic - românii pur şi simplu nu pot înţelege că există şi un nivel deasupra celui primitiv în care critici oamenii din motive personale), ci pentru că era clar că legea avantajează industria şi importatorul român de automobile noi (ca dl Tăriceanu însuşi). Şi asta a fost şi decizia Curţii, deşi urmează un adevărat infern al implementării acum, statul român fiind suficient de nesimţit ca să nu dea din iniţiativa lui banii înapoi oamenilor.

De atunci am auzit pe faţă chemări de la cel mai înalt nivel ca să favorizăm afaceriştii români faţă de cei străini, iar lista lucrărilor publice de infrastructură arată că de vreo patru ani încoace companiile europene merg dezastruos, iar cele româneşti au luat piaţa de lucrări de stat şi se bucură de profituri de 30-40% în plină recesiune a sectorului construcţiilor. Ultimii supravieţuitori, francezii de la Colas, tocmai au fost daţi afară de Anca Boagiu. Văd că s-a acreditat serios ideea că avem o oarecare îndreptăţire să favorizăm pe ai „noştri", faţă de ai „lor", deşi asta e şi ilegal, şi imoral. Cine sunt „ei"? E vorba de europeni, de oamenii care din taxele lor ne fac pe noi al patrulea stat în ordinea profitului căpătat de pe urma lor din Europa? Pentru că acolo am fi dacă am reuşi să ne