● Periferic (România, 2011), de Bogdan George Apetri.

Periferic, filmul de debut al lui Bogdan George Apetri, e mai mult un exerciţiu de ucenic-cineast decît un produs cinematografic consistent, dar nu e o ruşine. Avînd în vedere că realizarea lui pare să fi stat de la un capăt la altul sub semnul nehotărîrii – scenariul a trecut prin multe mîini, iar prima variantă de montaj a fost tăiată drastic (cu o jumătate de oră) după o serie de proiecţii în cerc restrîns (la una dintre ele am asistat şi eu) –, putea să iasă mult mai rău. Ana Ularu joacă rolul unei deţinute eliberate pentru 24 de ore, ca să participe la înmormîntarea unei rude. Planul ei este să-şi revadă copilul şi apoi să fugă din ţară (cu el cu tot, dacă nu reuşeşte să-l lase în grija cuiva).

DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith! Apetri prezintă povestea asta într-o manieră „observaţională“, ceea ce-i permite să transforme o informaţie de bază (faptul că eroina are un copil) într-o surpriză făcută spectatorului pe la minutul 30 şi să lase alte informaţii (cele privind împrejurările exacte în care eroina a ajuns la închisoare) la nivel de sugestii. Dar, cu tot gustul lui pretenţios pentru evazivitate, final deschis etc., Apetri trage spre un cinema de gen: căutîndu-şi copilul, eroina e silită să dea cu nasul prin lumea interlopă din care înţelegem că a scăpat intrînd în închisoare, să asiste la livrarea unei prostituate către un fel de vampir interlop şi la un (posibil) act de pedofilie. În varianta lungă pe care a avut-o cîndva filmul, condimentaţia asta hard-sordidă se aşternea pînă la urmă într-un strat prea gros, dar – iată cît de sănătoasă poate fi o tunsoare scurtă – în varianta actuală (87 de minute), valorificarea ei a luat forma unei tactici mai degrabă cochete de „agaţament“: mica noastră excursi