“Sunt persoane care se află pe lume nu ca nişte obiecte, ca să zicem aşa, ci ca nişte picăţele sau mici pete străine pe un obiect. Stau mereu în acelaşi loc, cu capul în aceeaşi poziţie, încât eşti gata-gata să le iei drept mobilier”. Recitind „Suflete moarte”, capodopera lui Gogol, am regăsit acest pasaj memorabil, o spendidă metaforă pentru stagnare, imobilism, neînsuflețire. Mi-am adus aminte de Cicikov, personajul malefic şi de comertul lui straniu care-l ajută să intre într-o altă lume socială și dintr-o dată gândul mi-a sărit la Dan Diaconescu.

Un fel de conexiune de tip reflex, o operaţiune mentală fără urmă de raţiune. Pe loc mi-am dat seama de eroarea mare pe care o facem atunci când credem că partidul-fantomă al otevistului sef ar fi o facătură, un fals, o listă si nimic mai mult. Nu, Dan Diaconescu si partidul lui sunt altceva, iar sufletele moarte ale politicii sunt de căutat în altă parte. Partidul Poporului este de aproape un an un partid politic în toată regula.

S-a făcut într-un moment în care Dan Diaconescu fusese arestat de DNA pentru ceva santaj de presă. Atunci Dan Diaconescu a mizat pe un model deja descoperit, poate din intamplare, de Sorin Oprescu sau de Gheorghe Becali. O revoltă a oamenilor împotriva instituțiilor și politicienilor pe care-i văd hoți și incompetenți drept pentru care manifestă prin simpatie față de orice situație de victimizare.

Jurnaliștii, indiferent de cum își fac meseria, sunt singurii care au mai rămas să denunțe abuzurile politicii și păstrează o anumită simpatie a publicului. Alaturi de Dan Diaconescu, considerat nevinovat de către opinia publică, partidul lui a început să existe prin emisiunile OTV și în sondajele de opinie ale sociologilor. A ajuns la încredere mai mare decât cea a partidului de guvernământ iar Dan Diaconescu la o încredere mai mare decât a Președintelui care tocma