Unul dintre participanţii la protestul de duminică, Dan Vişinescu din cadrul AISS, spune că patronul şi managerul echipei vor fi ţintele scandărilor şi mesajelor pe care participanţii le vor afişa
Steaua a jucat aseară cu liderul Oţelul şi se pregăteşte de alte două meciuri importante la final de săptămînă. Primul va fi cel cu Sportul, de sîmbătă, iar duminică e anunţat mitingul suporterilor Stelei, din faţa reşedinţei lui Gigi Becali din Aleea Alexandru.
Afişe în Bucureşti, "manifeste" la stadion
Iniţiatorii protestului au împînzit deja toată Capitala cu afişe care anunţă mitingul. Principalele zone din Bucureşti, staţii RATB sau de metrou, parcuri, şcoli, facultăţi, sînt pline cu mesaje de promovare a evenimentului. Mai mult, aseară, la stadionul din Ghencea, înaintea şi la finalul partidei Steaua - Oţelul, au fost împărţite "manifeste" prin care cei care au fost la meci să afle că duminică pot lua parte la protest.
Gazeta Sporturilor a vorbit ieri cu unul dintre cei care va participa la miting, Dan Vişinescu, el făcînd face parte din Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti. Acesta a dezvăluit care e scopul mitingului:
1. "În primul rînd, e adresat tuturor suporterilor stelişti care s-au săturat de ceea ce a ajuns Steaua în ultimii ani. Avem informaţii că vor veni foarte mulţi şi din Peluza Nord, ceea ce înseamnă că protestul îşi va atinge scopul"
2. "Sub nici o formă nu vom avea acţiuni agresive duminică, nu vom scanda obscenităţi, iar mesajele noastre vor fi ironice, nu violente. Nu vrem să fim arătaţi cu degetul şi să fim catalogaţi golani şi vagabonzi, aşa cum ne-a făcut Gigi Becali"
3. "Protestul nu va fi doar împotriva lui Gigi Becali, de fapt împotriva lui El Ciobandante, pentru că aşa îl vom numi, ci împotriva întregii conduceri, care prin incompetenţă a tras în jos şi