Potrivit unui proiect-ordin al Ministerului Educaţiei, absolvenţii facultăţilor neautorizate sau cei de la facultăţile particulare sau absolvenţi ai unor programe de studii intrate în lichidare vor putea şi ei susţine examenul de licenţă. Licenţa o vor susţine însă după ce vor trece de un „examen de selecţie” care va consta în cinci probe scrise, cu excepţia examenului de selecţie din domeniul medico-farmaceutic uman, care constă din 5 probe scrise şi o probă practică specifică. Potrivit proiectului-ordin, examenul de selecţie se va desfăşura numai în instituţii de învăţământ superior acreditate, desemnate în acest scop prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Totodată, pot organiza, după caz, examen de selecţie, examen de absolvire sau examen de licenţă/diplomă, pentru absolvenţii de învăţământ superior particular numai instituţiile de învăţământ superior acreditate.
Ordinul prevede că rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un examen de finalizare a studiilor, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară. Potrivit unui proiect-ordin al Ministerului Educaţiei, absolvenţii facultăţilor neautorizate sau cei de la facultăţile particulare sau absolvenţi ai unor programe de studii intrate în lichidare vor putea şi ei susţine examenul de licenţă. Licenţa o vor susţine însă după ce vor trece de un „examen de selecţie” care va consta în cinci probe scrise, cu excepţia examenului de selecţie din domeniul medico-farmaceutic uman, care constă din 5 probe scrise şi o probă practică specifică. Potrivit proiectului-ordin, examenul de selecţie se va desfăşura numai în instituţii de învăţământ superior acreditate, desemnate în acest scop prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetăr