BNR a redus rata rezervelor minime obligatorii (RMO) în valută pentru a asigura lichiditatea în monedă străi­nă necesară rambursărilor de datorie externă ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP), a rezumat agenţia de ştiri Mediafax o declaraţie a guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Spusele oficialului BNR nu sunt în măsură să ne ia prin surprin­de­re având în vedere că acesta s-a ex­primat, pe 6 august 2010, şi mai tranşant asupra acestei chestiuni. Întrebat de jurnaliştii Săptămânii Financiare dacă e posibil ca MFP să se împrumute în valută, fără să scadă RMO, el a răspuns: „Nu prea cred!”. Ba chiar a arătat spre licitaţiile de ti­tluri de stat în lei, acolo unde MFP nu prea reuşea să se împrumute, şi a precizat că reacţia pieţei monetare de a nu avea încredere sau de a spera că va obţine dobânzi mai mari de la buget e „absolut normală” întrucât ţine cont de evoluţia inflaţiei.

Problema este însă: E normal ca RMO să scadă sau să crească în func­ţie de serviciul datoriei MFP? Dacă datoria publică se măreşte peste pra­gul de alarmă de 35% din PIB stabilit de experţii FMI şi BNR, şi o dată cu ea şi riscul de neplată, RMO ar trebui să se micşoreze, ca să fie stimulate băncile să se expună mai mult într-un me­diu mai nesigur? Iar şirul de ne­du­me­riri nu se opreşte la rezervele mini­me obligatorii. Se spune că mediul pri­vat nu prea obţine credite de la bănci. Bine, dar de ce statul se poate îm­­prumuta? Oare nu este el acela care blochează economia pentru că obişnuieşte să nu-şi plătească furnizorii privaţi şi apoi cei care suferă de pe urma arieratelor statului sunt constrânşi să-şi finanţeze lipsa de lichidi­tăţi la preţ din ce în ce mai mare?! Adi­că, tocmai cel care lipseşte me­diul privat de resurse şi le scumpeşte, pe seama amplificării blocajului, nu plă­­teşte preţul pieţei. Cel mai prost ad­­ministrator e premiat, în loc să fie penaliza