Tânăra s-a dovedit a fi mai bună decât rivalii ei din ţară şi străinătate timp de un deceniu. A cules zeci de medalii naţionale, balcanice şi mondiale.
Sportul este pentru Bianca un mod de viaţă. Nu concepe nicio zi fără antrenamente şi nu-şi imaginează viaţa fără sport. La cinci ani s-a apucat de gimnastică de performanţă, iar după doi ani a decis, îndemnată de tatăl ei, să practice karate. Recunoaşte că i-a plăcut mult mai mult acest sport şi nu s-a mai putut desprinde niciodată de el.
Examen dat cu japonezi
La opt ani, după doar un an de antrenamente, s-a calificat la Campionatul Mondial de Karate, care s-a ţinut la Oradea. A obţinut locul I la kumite (luptă directă cu adversarul) şi a devenit pentru prima dată campioană mondială.
„La început, antrenorul meu a fost regretatul Dan Botezatu. Datorită lui am reuşit să ating performanţele pe care le am în palmares“, a ţinut să ne spună Bianca încă de la început. Cu ajutorul antrenorului, dar şi cu voinţă, antrenament şi dăruire, Bianca a participat la toate competiţiile de karate din România, dar şi la marile competiţii din afara ţării. De la vârsta de 10 ani a intrat în posesia centurii negre 1 dan, obţinută în urma unui examen dat cu sensei Murakami din Japonia.
Până la 14 ani a bifat în fiecare an locul întâi la Campionatele Naţionale de Karate, a obţinut titlul de vicecampioană balcanică şi avea deja în palmares 6 titluri de campioană mondială. Tot la 14 ani a obţinut centura neagră 2 dan. Evoluţia ei a fost la fel de spectaculoasă şi constantă şi în următorii ani. S-a impus în continuare la Campionatele Mondiale şi cele naţionale şi a ajuns ca, la cei 19 ani ai săi, să deţină deja zece titluri de campioană mondială.
„Tind spre perfecţiune“
Ultimul titlu mondial l-a obţinut anul trecut în Franţa, când a prins podiumul atât la shotokan