Spectacolul „Romeo şi Julieta" de la Operetă e probabil cea mai apropiată reprezentare pe care a avut-o vreodată România de ceea ce am auzit de la alţii că ar fi un musical. Şi, fie şi numai pentru asta, cred că ar merita văzută această operă pop, spectaculos montată şi jucată.

Musicalul creat de Gérard Presgurvic în 2001 după piesa omonimă a lui Shakespeare s-a bucurat de un mare succes în toată lumea fiind montat printre altele la Paris, Londra, Moscova, Seul. (Pe „wikipedia" există chiar o pagină dedicată musicalului, în care sunt discutate asemănările şi diferenţele între diferitele montări: cum se sinucid îndrăgostiţii la Paris şi cum la Moscova, ce fel de costume sunt în fiecare spectacol etc.)

Varianta franţuzească a fost şi filmată şi vândută (bine) pe DVD. În 2004, ea s-a montat şi în Ungaria, în regia lui Kérenyi Miklós Gábor (sau KERO®), cel care a adaptat în 2009 spectacolul de la Budapesta şi pentru scena (mai mică) a Operetei bucureştene. Şi, atât de mică cum e ea, scena, care în viitor va reveni la TNB, dovedeşte că „suportă" multe. E nevoie însă de ceva imaginaţie şi ştiinţă. Şi echipa maghiară (regizor, scenografi, coregraf) dovedeşte că le are pe amândouă.

Cu scene cântate cu interpreţii suspendaţi în aer, focuri, multe schimbări de tablouri - nu cred că există două scene care să se desfăşoare în acelaşi decor - zeci de costume, cântăreţi şi dansatori cu o energie de invidiat, lumini spectaculoase, „Romeo şi Julieta" are toate ingredientele unui musical ca cele de pe scene celebre din toată lumea. De altfel, „spectaculos" este cuvântul care ar descrie cel mai bine această montare, şi, probabil, singurul lucru pe care l-a urmărit regizorul. Se merge dintr-o scenă în alta, dintr-un cântec în celălalt fără treceri, fără mare atenţie la poveste. Dar poate nu e cazul să cerem prea mult de la o operă pop. Da, e cam kitsch, dar nu este