Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii de la Grădiniţa PP 16 au desenat cu gândul la iepuraş

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 14 aprilie 2011 ·

Prichindeii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani mai au astăzi posibilitatea să participe la cea de-a patra ediţie a concursului de desene pentru copiii „Vine, vine, iepuraşul”, organizat de Compania Naţională Poşta Română, care pune la bătaie un Mare Premiu constând într-o excursie la Disneyland Paris şi câte două sejururi la mare, respectiv la munte, în perioada iunie – iulie 2011.

Claudia Mândru, reprezentanta Oficiului Judeţean de Poştă Mureş, a popularizat ieri competiţia la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16 din Târgu-Mureş, unde copilaşii din grupa mare pregătitoare, îndrumaţi de educatoarele Voichiţa Toma, Camelia Barna şi Emilia Lazăr, au realizat desene cu tematică pascală, cu scopul de a câştiga marele premiu pus în joc.

Desenele pot fi trimise la următoarea adresă: Oficiul Poştal Bucureşti 10, Căsuţa Poştală 110 Bucureşti. Câştigătorii vor fi desemnaţi în data de 18 aprilie.

Ana Sabina Meuţă a desenat un iepuraş de Paşte, de la care aşteaptă o pereche de cercei Hannah Montana. Când va fi mare, Ana Maria vrea să fie poliţistă.

Sandra Maria Cormoş a realizat un desen foarte frumos cu iepuraşul de Paşti, de la care îşi doreşte bomboane. Întrucât îi place uniforma şi vrea să ajute oamenii, Sandra vrea să devină poliţistă.

Ioana Mănişor a desenat cu măiestrie un iepuraş de Paşti, de la care aşteaptă ouă şi dulciuri. Ioana a mărturisit că vrea să se facă poliţistă, ca să prindă cât mai mulţi oameni răi.

Andrei Ciurba Ion aşteaptă de la iepuraş un joc video şi o armă cu laser. A desenat un pui care iese dintr-un ou şi a spus că va îmbrăţişa profesia pompier pentru că îi place să stingă focul.

Andrei Prodan a desenat un iepuraş drăgălaş de Paşti de la care s-ar mulţumi cu câteva ouă. Întrucât îi place să se joace baschet, Andrei ne-a spus că vrea să devină baschetbalist.

Flaviu Urcan a desenat un ou în mai mu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 52 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 48 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 33 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°