M-am mai simtit uneori jenata pentru ca fac parte din breasla jurnalistilor, urmarind sau citind diverse prestatii ale unor colegi. Mi-a fost jena atunci cand am citit transcrierea interceptarilor Rosca-Chireac-Macovei, cand am vazut moderatori transformati in procurori stalinisti sau cand m-a asurzit tacerea unor ziaristi cu mare experienta in fata unei enormitati ca aceea ca Sunday Times este un tabloid.
Dar poate niciodata nu mi-a fost atat de rusine ca in fata filmului care arata inscenarea unui lesin in direct in timpul unei transmisii la Realitatea TV de la un protest fata de inchiderea unui spital.
Mi-e greu sa cred ca gesturile mai mult decat explicite ale reporterului care cheama victima la cadru, ale femeii care confirma aducerea ei pentru ca apoi sa se dea la o parte din fata "lesinatei" si ale barbatului care nu manifesta nici cea mai mica surpriza, nicin nu se opreste din vorbit, cand victima, extrem de vioaie pana in acel moment, se prabuseste, sunt, luate impreuna intr-un interval de mai putin de doua minute, simple coincidente. Sunt scaparile ridicole ale unei dramolete prost pusa in scena, in scopul de a accentua grotesc efectele dramatice ale inchiderii unor spitale.
O sa ziceti ca este o prostie, atat de grosolan manufacturata, incat nici macar nu conteaza. E grosolana, da, dar conteaza dureros de tare. Din mai multe motive.
In primul rand, vorbim despre un jurnalist tanar care s-a pretat la o minciuna grava. Nu despre vreun harsit in rele, care a apucat sa se vanda pe bani multi, sa intre in tot felul de jocuri inalte, sfarsind prizonier al propriilor compromisuri si tradari. Si e de presupus ca un jurnalist tanar mai are idealuri, mai are speranta, mai crede inca in principii. E de presupus ca la varsta obligatiilor personale mici mai ai curajul marilor gesturi de constiinta. Mai ai curajul sa spui
