James Villas, un binecunoscut editor de „food&wines” newyorkez, le atrăgea atenţia americanilor încă de acum 30 de ani că „o uncie de sardine oferă mai mult calciu şi fosfor decât laptele, mai multă proteină decât friptura din carne de vită, mai mult potasiu decât bananele şi mai mult fier decât spanacul”. Era cam pe vremea când la noi reclamele cele mai mari erau acelea cu „nici o masă fără peşte” ori cele prin care ni se recomanda să consumăm cât mai mult peşte oceanic. Sigur, pentru noi, românii, asta însemna să alergăm într-un suflet în vechile Alimentara şi să ne oprim dinaintea lăzii frigorifice în care găseam, îngheţate bocnă, singurele produse care abundau în epocă: macroul, stavridul, heringul, sardina congelată... Iar dacă nu aveam destul ulei să prăjim peştele (că prea multe reţete nici nu ştiam pe-atunci), dar voiam să răspundem îndemnului citit pe toate zidurile, atunci ne duceam în raionul de autoservire, unde stăteau aliniate frumos conservele de peşte în sos tomat, în ulei sau în suc propriu. Între ele, cele mai multe, tot de sardine. Ori de sardele. Oricum, tot despre peşte oceanic era vorba. Dacă desfăceai cutia, te ameţea imediat mirosul. Cât despre peşte, cel mai adesea îl găseai fărâmat, pentru că, de, nu-i aşa?, stătuse în cutia, vorba aia, înghesuit „ca sardelele”...
Beneficii
Timpurile acelea au apus. Însă despre beneficiile peştelui oceanic în alimentaţie abia începem să aflăm cât de mari sunt. Astăzi, un număr tot mai mare de nutriţionişti ne atrag atenţia asupra coenzimei Q10, prezentă în peştele oceanic. Dar vorbesc şi despre omega 3, seleniu, vitaminele B12 şi D, atât de importante pentru sănătatea cardiovasculară, articulaţii, memorie. Sardinele – cu condiţia să fii foarte atent la calitatea mărfii pe care o cumperi, pentru că peştele de calitate inferioară (ca să nu spun „stricat”), degradat, poate face de ze