Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: PORTRET/ Pune metafore în versuri şi desene

Publicat in Adevarul, joi 14 aprilie 2011 ·

Şi-a pus întreaga existenţă sub semnul artelor, iar în volumul de debut pe l-a lansat de curând se împletesc cele două mari pasiuni ale sale, literatura şi pictura.

„Contextul desprinderii de haos“ este tiltul volumului de poezii care a fost lansat în cadrul Zilelor Culturii Scrise în Gorj. Cartea reprezintă debutul editorial al scriitorului Viorel Surdoiu. În volum se găsesc în jur de o sută de poezii cu temă filosofică. „Cartea s-a născut cu greutate, mai ales din motive financiare. Cele aproximativ o sută de poezii sunt rodul a mai multor ani de aplecare lirică şi am considerat că era necesar să mă desprind de o anumită etapă pentru a putea continua această aventură în domeniul literar şi a da posibilitatea apariţiei şi altor volume. În general, poeziile au o tematică filosofică şi au un fond meditativ în care se regăseşte raportarea mea la lume, natură şi credinţă“, ne explică scriitorul. Ilustraţia cărţii şi proiectul coperţilor îi aparţine tot lui Viorel Sudoiu: „Sunt lucrări de grafică care abordează genul abstract, din ele reieşind, într-un fel, aceeaşi metaforă lirică“, ne spune Viorel Surdoiu.

Doreşte să realizeze o expoziţie de pictură

Viorel Surdoiu este pasionat de pictură şi a realizat până acum 50 de lucrări grafice. „Pentru că iubesc şi desenul,doresc cât mai curând să realizez şi o expoziţie cu lucrările pe care le-am făcut de-a lungul timpului. Sper să am posibilitatea de a le prezenta publicului doritor într-o expoziţie. Deocamdată, ele vor fi expuse într-o video prezentare odată cu lansarea cărţii“. Poetul a vrut, iniţial, să urmeze liceul de arte plastice, dar a renunţat şi a urmat un liceu tehnic. „Iniţial, mă pregătisem să intru la Liceul de Arte Plastice Craiova, dar am renunţat în urma unor probleme personale. Am terminat Liceul la Colegiul Tehnic «Henri Coandă». Am terminat specializarea de lăcătuş prin aschiere. A fost o în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 21 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°