Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boştină: "Am fost educaţi să batem CFR-ul"

Publicat in Romania Libera, joi 14 aprilie 2011 ·

A mai rămas o zi până la meciul dintre CFR Cluj şi Universitatea Cluj, iar suporterii celor două echipe par a reprezenta singura miză pentru care va fi jucată această partidă. Fanii CFR-iştilor deja i-au ameninţat pe favoriţii lor că doar printr-o victorie vor uita nerealizările din acest sezon, în timp ce, în curtea rivalei, un succes în Gruia ar însemna deja un sezon reuşit, mai ales că „U" ar trece peste alb-vişinii în clasament cu cele trei puncte de joi. Căpitanul „studenţilor", Gabriel Boştină, le promite fanilor că el şi colegii săi vor lupta pentru o victorie în Gruia pe care să le-o dedice lor. Mijlocaşul clujenilor este conştient de importanţa acestei partide, mai ales că şi-a dat seama încă din prima zi la Cluj că derby-ul cu CFR este cel mai important meci al anului. „De data aceasta nu jucăm pentru puncte sau pentru bani, ci pentru suporteri. Am fost educaţi că meciul cu CFR Cluj este cel mai important al sezonului pentru suporterii noştri."

CFR, probleme de lot mai multe

„Se poate compara cu un Steaua-Dinamo doar ca noţiunea de derby, pentru că dacă acolo se lupta pentru titlu, aici este vorba de onoare. Sunt sigur că fanii ne vor ajuta foarte mult în Gruia şi vom vedea cine se simte ca acasă, noi sau CFR-ul. Oricum, războiul trebuie să fie doar pe teren, nu şi în tribune, pentru că acolo e sigur că fanii noştri vor câştiga", a declarat Boştină. Chiar dacă există voci printre fanii „şepcilor roşii" cum că două victorii asupra CFR-ului ar fi mai importante decât o salvare de la retrogradare, căpitanul Universităţii nu uită că echipa are, în primul rând, un obiectiv de îndeplinit. „Eu vreau să câştigăm cu CFR, dar să ne îndeplinim şi ceea ce ne-am propus în acest sezon. Trebuie să ne gândim că avem de salvat echipa asta şi e important unde vom termina campionatul. Presiunea este pe ambele echipe joi seară, însă cred că diferenţa ar putea-o

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°