O asociaţie buzoiană pentru protecţia animalelor şi-a lansat un site prin intermediul căruia încearcă să intermedieze adopţii de câini. Asociaţia „Prieteni Credincioşi” a reuşit deja să ofere spre adopţie trei câini dintr-un adăpost particular, ale căror poveşti fuseseră postate cu o săptămână în urmă pe site.
O poveste impresionantă şi o fotografie pe măsură vor sensibiliza pe cât mai mulţi utilizatori ai internetului şi unii dintre ei ar putea decide să adopte personajele, chiar dacă este vorba despre câini fără stăpân. Aceasta este premisa de la care Silvia Rus, preşedintele Asociaţiei Prieteni Credincioşi, a pornit, atunci când a decis să creeze site-ul: prietenicredincioşi.ro.
La secţiunea „adopţii” au fost postate, experimental, fotografiile a trei căţei, doi fraţi şi un altul, bolnav. Deşi vestea apariţiei paginii dedicate adopţiei abia s-a răspândit, demersul a avut deja ecou.
În familii, nu pe stradă
„Daria şi Bobiţena, doi pui jucăuşi, şi-au găsit în câteva zile stăpâni, iar Shumi, un câine rămas fără picioarele din spate, după ce a fost bătut de oameni, este îngrijit de o familie cu inimă mare. A rămas să îi mai găsim un cărucior, ca să se poată deplasa. În timp, sper să devenim foarte eficienţi cu acest site. Avem grijă ca animalele să ajungă în gospodării şi nu pe stradă”, declară Silvia Rus, preşedintele Asociaţiei „Prieteni Credincioşi”.
Shumi şi-a găsit repede stăpân
În următoarele zile, administratorul site-ului va actualiza baza de date cu încă şase poveşti, despre câţiva metişi abandonaţi de stăpânii lor, care suferă din cauza lipsei de afecţiune. Se află într-un adăpost particular din Istriţa de Jos, unde sunt îngrijiţi, deparazitaţi şi vaccinaţi.
„Eu o să le fac poze, mai întâi, apoi un coleg voluntar le va introduce pe site, însoţite de poveştile lor, care sunt foarte tris