Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ProSport a descoperit motivele pentru care Danciu a izbucnit după victoria cu Unirea!

Publicat in Pro Sport, joi 14 aprilie 2011 ·

Ca reacţie după fiecare reuşită, Dănciulescu pare că joacăfiecare meci împotriva fostei sale echipe. "Danciu" a ajuns să nuse mai bucure la goluri sau, atunci când o face, să găsească omodalitate care lasă în urma fotografiilor şi a cadrelor TV doarsemne de întrebare.

După meciul cu Urziceni (3-1), "Corbul" a explodat, în spateledeclaraţiilor dure stând o serie lungă de nemulţumiri, care s-autot adunat de la revenirea sa în "Ştefan cel Mare" după experienţaHercules. ProSport vă prezintă mai jos momentele, gesturile şiîntâmplările care l-au adus aici pe golgheterul dinamovist.

1. A început săjoace târziu

Prima supărare a lui Dănciulescu vine încă din turulcampionatului. Deşi a avut oferte mai bune din punct de vederefinanciar, de la "U" Cluj sau FCM Târgu Mureş, "Danciu-gol" a alesDinamo. Aici s-a trezit mai mult rezervă, în tur reuşind doar douăgoluri, cu Bistriţa şi Brăneşti. După ce a spart gheaţa cu Gloria,nu a vrut să vorbească, nu a dat nicio declaraţie, iar la Buzău aavut o reacţie obscenă atunci când a trimis înplasă.

2. Restanţierulvestiarului

În iarnă, "Corbul" s-a lovit de o altă problemă.Ajunsese, alături de Dolha, omul cu cele mai mari restanţefinanciare. "Avea de luat bani de cinci luni, practic nu preaprimise niciun ban de la revenirea sa, chiar dacă a acceptat Dinamoîn locul altor echipe care-i oferiseră mai mult", a povestit unapropiat al fotbalistului. Jucătorii spun că înainte să plece laAlicante, "Danciu" nu prea se lovise de astfel de probleme, fiindunul dintre preferaţii conducerii.

3. Ratările l-auizolat

În retur, Ionel Dănciulescu a fost lovit de ghinion. În28 de zile în cantonamentul din Antalya nu a marcat niciun gol, iarde disperare şi-a schimbat şi tricoul, alegând ca talisman numărul25 (cel de la Alicante), în locul celui cu 15! Chiar şi aşa,ratările s-au ţinut lipite de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°