Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Oltchim" Râmnicu Vâlcea - randament de 79,36%

Publicat in Bursa, vineri 15 aprilie 2011 ·

Titlurile "Oltchim" Râmnicu Vâlcea au adus cele mai mari câştiguri investitorilor, în ultima lună, apreciindu-se cu 79,36%, în perioada 11 martie - 13 aprilie.

Societatea are un capital social de 34.302.385 lei, divizat în acţiuni cu valoare nominală de 0,1 lei/titlu.

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al "Oltchim", a precizat că societatea urmează să fie lansată la privatizare în prima jumătate a lui 2012, conform unui proiect de scrisoare de intenţie întocmit în urma dis-cuţiilor dintre reprezentanţii Gu-vernului şi reprezentanţii misiunii comune a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene.

Indicele BET FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a urcat cu 8,85%, în intervalul analizat, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 5,43%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a câştigat 7,69%.

La capitolul fonduri de investiţii, cel mai bun plasament a fost reprezentat de "Certinvest BET-FI Index", care a adus investitorilor ce şi-au plasat economiile în astfel de unităţi de fond un profit de 8,97%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 11 martie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank" au obţinut randamente uşoare de 0,29%. Şi investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit inspiraţi, înregistrând câştiguri la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o creştere de 2,89% a economiilor, dacă ar fi optat pentru "Piraeus Bank", care a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.

Cei care au preferat să-şi păs-treze banii "la ciorap" au consemnat aprecieri uşoare de 2,21%.

Cotaţia aurului a pierdut 1,72% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 132 lei/gram. În prezent unci

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 9 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 8 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 14 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 11 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum 11 ore
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat în portul Wuhan. Gafa a fost acoperită de Partidul Comunist, dar descoperită de americani

Ziare.com acum 6 ore
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat într-un port din Wuhan, iar Partidul Comunist a încercat să ascundă gafa luni de zile. Nava din clasa Zhou s-a scufundat în timpul construcției, incidentul fiind descoperit mai întâi

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 9 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 9 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

Radu Drăgușin a aflat consecințele. Cât timp lipsește după ce a luat roșu în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
în minutul 8 al meciului cu , din grupa unică de Europa League. Stoperul român va lipsi de pe teren o etapă.

Eugen Tomac: Este limpede că demersul PNL viza o solicitare a şefului statului / Este un om care nu şi-a asumat nimic timp de 10 ani / Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă seară, că”este limpede” că demersul liberalilor pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele partidului viza o solicitare a şefului statului. Declaraţia preşedintelui potrivit că

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°