Am stat cuminte să văd ce iese din toată agitaţia cu hîrtiile lui Cioran. Şi-a ieşit un soi de Chiriţa în provincie, secolul 21. Ideile nu mai agită de mult timp. Lumea culturală e turmentată doar de “patrimoniu”. De ce se poate vinde şi cumpăra, de legitimaţia lui Cioran.

Dacă ar fi trăit s-o vadă, ar fi rîs sincer şi sănătos acel Cioran care-a renunţat de cîteva ori bune la bani serioşi doar ca să nu-şi contrazică textele sau poate dintr-un sentiment de vină justificat dacă ne uităm la nebunia tinereţilor.

Seria ironică a început devreme, din timpul mandatului lui Paleologu. Pe atunci statul putea să cumpere de la cumnata lui Emil Cioran toate acele hîrtii cu “doar” 36 000 de euro. Statul nu s-a mobilizat. Eram în criză. Şi oricum îl durea undeva de hîrţoagele cu pricina. Cumnata a vîndut unei “dealeriţe” din Franţa care în cîteva luni, cu cîteva pedale înţelept apăsate pe “sentimentul românesc al culturii” a mărit de zece ori preţul. (povestea, aici)

Reacţia nu a întîrziat să apară. Cioranul nostru drag risca să fie înstrăinat. Aşa că au apărut zeci de lamentaţii că i se pierd caietele şi notiţele. Cîţiva înţelepţi le-au avut spre studiu, în grijă etc. Nu cred în “document autentic” – fotocopiază cît mai bine şi pune-l la dispoziţia publicului. Asta e de făcut. Restul e fetişizare şi comerţ. Cine vrea permisul de bibliotecă să-l cumpere. Nu văd de ce statul s-ar isteriza în astfel de cazuri.

În presă a apărut brusc competiţia. Ce instituţii intervin? Doamna “agent” de la BCU a făcut şi galerie de poze pe siteul oficial despre cum s-a născut Cioran a doua oară. Poze cu domnia sa şi directorul TVR încercînd febril să cumpere măcar două trei hîrtii din alea. Pe acelaşi site puteţi găsi citate halucinante:

Emil Cioran ar fi spus: „George Brăiloiu a priceput!”

Deci intervine îngerul de business păzitor: George Brăiloiu. “Statul incapa