Actorul din \"Urzeala tronurilor\" a vorbit pentru EVZ despre armată, familie şi identificare cu personajul.
Mark Addy, actorul care îl interpretează pe Regele Robert Baratheon în serialul "Urzeala tronurilor", care se difuzează pe HBO începând cu 18 aprilie, de la ora 22.00, a explicat pentru EVZ ce i-a făcut munca mai uşoară.
EVZ: Serialul are la bază seria de cărţi "A Song of Ice and Fire" de George Martin. Citiseşi cărţile înainte de a primi rolul?
Marl Addy: Nu. Am primit trei secvenţe – nimeni nu mai trimite scenarii întregi. Erau scoase din context – numai replicile regelui Robert şi m-am înregistrat rostindu-le. Dar se vedea că sunt bine scrise. Nu ştiam ce rol joacă personajul în poveste... Apoi am vrut să citesc cărţile şi sunt incredibile – ce lectură fantastică! Mi-au făcut munca mai uşoară. Am citit două cărţi şi jumătate aşa că nu ştiu încă ce se va întâmpla la final.
Te-au ajutat la construcţia personajului?
Categoric. E plăcut să ştii câte ceva despre personaj. Altfel trebuie să inventezi totul de capul tău. Totul e scris, mi-e clar ce fel de bărbat e, ştiu că a fost soldat şi că e prieten din copilărie cu Ned. Au condus împreună revolta împotriva Regelui Nebun care ucidea copii şi femei de plăcere. Au scăpat lumea de el. Sunt oameni obişnuiţi aruncaţi într-o poziţie de putere în care nu se simt confortabil pentru că au de luat decizii despre lucruri care nu-i privesc. Sunt înconjuraţi de oameni cu agende proprii şi care vor să-i forţeze mâna lui Robert. Şi, prin căsătorie, a intrat într-o familie avidă după putere, care-i este duşman veritabil. Îşi dă seama că singurul în care poate avea încredere e Ned şi, cerându-i ajutorul, l-a pus şi pe el în pericol. E un personaj complex şi neavând rival la tron s-a îngrăşat, a devenit leneş, bea şi umbă după femei. Are nevoie de ajutor. E un rol minunat şi-l înţeleg