„Aveţi mîncare prin noptiere?“

Femeile şi-au aruncat priviri complice într-o tăcere vinovată. Nici un răspuns.

„Dacă aveţi, vedeţi ce faceţi cu ea, pe unde o puneţi… aici sînt microbi, viruşi, avem hepatită A, B şi C şi, dacă lăsaţi mîncarea prin noptiere, s-ar putea să plecaţi mai bolnave decît aţi venit!“

Monologul îi aparţinea unei asistente care a intrat într-un salon al Spitalului Municipal, acum vreo săptămînă. Eram în vizită la o prietenă internată acolo şi tocmai înghesuisem într-unul dintre sertarele noptierei cîteva fructe. Uşa se închide cu zgomot, între timp asistenta a ieşit şi, după cîteva secunde, cineva îşi dă cu părerea, abia şoptit: „…deh, o fi o inspecţie!“ Eu mă trag mai spre marginea patului, regulamentar, şi întreb descumpănită unde aş putea muta mîncarea de prin noptieră. Prietena îmi face semn spre un frigider, îl deschid şi îl închid rapid… scorojit pe dinafară, înăuntru nici urmă de sertare, doar pungi de-a valma, şi-mi pare că oricum „microbii“ pot sălăşui la fel de bine şi acolo, într-o oarecare stare de latenţă, eventual congelaţi. Prietena mea zîmbeşte acru-dulce-amar, şi-mi spun că e deja mai bine. Schimbăm vorba, ea abia aşteaptă să plece acasă, îmi vorbeşte despre un duş fierbinte şi senzaţia de îmbîcseală pe care o are aici între atîtea paturi, suferinţe, uşi trîntite şi icneli. Mă uit în jur la paturile înghesuite. Prea mulţi bolnavi, vreo două chipuri ascunse în basmale, o bătrînică tînjeşte după mere, da’ n-are cine să-i aducă; îi dau două portocale şi mă întreabă dacă n-am bani. Sincer, nu pricep mare lucru şi, cînd să mai zic ceva, uşa se deschide iarăşi şi intră un tip cu o geantă de voiaj, o trînteşte cît colo şi strigă jovial: „Hai, doamnelor, parfumuri de firmă, e ieftine, e de furat!“ La plecare, dau cu ochii de o femeie întinsă pe o targă mobilă aşezată în cadrul uşii unui salon şi-mi spun că e totuşi