Mai multe transporturi de bovine din Bulgaria au fost oprite la graniţă, autorităţile române preferând să le interzică accesul pe teritoriul ţării întrucât starea de sănătate a animalelor este incertă.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare, s-a decis interzicerea intrării pe teritoriul României, începând cu 14 aprilie, a unor transporturi de bovine din Bulgaria.
“Mai multe transporturi de bovine din Ungaria, cu destinaţia comercială finală Turcia, au fost respinse de autorităţile turce, probabil din considerente comerciale, la punctul de trecere a frontierei bulgăresc Kapitan Andreevo. Acest punct se află în zona Haskovo, regiune care figurează în Anexa II a Deciziei Comisiei Europene nr. 44/2011/CE privind restricţiile impuse Bulgariei datorită evoluţiei febrei aftoase în zona învecinată graniţei cu Turcia”, se arată în informarea Autorităţii.
Decizia CE stabileşte că nici un animal viu din speciile bovine, ovine, caprine şi suine, precum şi alte biongulate, nu trebuie expediat din, ori mişcat prin zonele de pe teritoriul Bulgariei specificate.
Restricţiile, menţinute până la 30 iunie
Restricţiile impuse Bulgariei sunt menţinute, deocamdată, până pe data de 30 iunie 2011. Având în vedere Decizia Comisiei Europene, ANSVSA nu a permis traversarea teritoriului României, pentru întoarcerea în Ungaria, de către acele transporturi cu animale din specii susceptibile, al căror status de sănătate este incert datorită trecerii lor printr-o zonă de restricţie, ca urmare a evoluţiei febrei aftoase, impunând restricţii pentru acele transporturi la graniţa românească.
În Bulgaria sunt înregistrate şi notificate până la acesată dată 11 focare de febră aftoasă. “România respectă şi va respecta cu stricteţe prevederile Comisiei Europene şi în acest caz. Nu putem face nici o derogare de la legislaţia europeană. Ream