Spuneam în articolul de săptămîna trecută că la Academia de Teatru din Tîrgu-Mureş (oraş în care am văzut, nu de mult, cîteva spectacole) există bunul obicei ca profesorii de actorie şi de regie să se prezinte din cînd în cînd în faţa publicului nu numai cu produsele muncii lor pedagogice (cu producţiile studenţilor, adică), ci şi cu mostre ale propriei înzestrări în meserie – meserie pe care, să nu uităm, le-o predau altora. Găzduite de un program numit Atelierul Academic de Creaţie, aceste mostre sînt, de fapt, spectacole „în toată firea“, la care se face publicitate, se vînd bilete ş.a.m.d. Despre unul dintre ele (Guppi de Vasili Sigarev, în regia lui Zsolt Harsányi) am vorbit deja; celălalt a fost Nora. Reloaded, adaptare după celebra piesă a lui Henrik Ibsen, montat de Éva Patkó. Reluare (după anul de masterat petrecut de regizoare la Universitatea Berkeley din California) a unei variante scenice din 2008, intitulate NoraNora, spectacolul de acum propune o versiune de tip digest a textului ibsenian, în care prim-planul îl ocupă povestea, „intriga“, şi personajele. La drept vorbind, asta e suficient (mai ales privind chestiunea din unghiul sensibilităţii – şi al nerăbdării – specifice zilei de astăzi), cu atît mai mult cu cît Ibsen nu este tocmai un stilist; nu în această piesă, oricum. (Îmi dau seama brusc – şi cu destulă spaimă – că, în ziua de azi şi pentru cei mai mulţi dintre noi, „stilist“ a ajuns să însemne altceva, nu „maestru al stilului“, cum zice DEX. Viaţa cuvintelor este însă un subiect care, nu-i aşa?, nu are de ce să-l intereseze pe un cronicar de teatru. (Nu-i interesează ea nici pe membrii Academiei Române.) Altfel spus, derulată pe „repede înainte“, în răstimpul a circa o sută de minute, istoria emancipării Norei, femeia-păpuşă, de sub tutela soţului ei şi a prejudecăţilor sociale, nu pierde prea mult, iar personajele-cheie păstrate în adap