E de admirat ambiţia comunităţii locale din Sărmaşu şi comunele învecinate din judeţele Cluj şi Bistriţa Năsăud. Deşi nu mai au spital de la 1 aprilie, oamenii se încăpăţânează să iasă în stradă, poate obţin ceva milă din partea statului. Aşa cum au ieşit şi în alte părţi, proteste trase la indigo.

Unii ar spune că e de admirat că mai sunt români care luptă pentru ceva, alţii spun că e o cauză pierdută. Realitatea e că sunt sute de oameni nevoiţi să străbată zeci de kilometri pentru o problemă de sănătate, cu venituri reduse într-o lume a preţurilor piperate. Nu vorbim de urgenţe, pentru că urgenţele au rămas în picioare acolo şi poate vor rămâne din mila Ministerului Sănătăţii, ce e grav fiind transferat la Târgu-Mureş. Nu vorbim nici de intervenţii chirugicale, care, recunoaştem se realizează în spitalele din centrele universitare. Dar vorbim de consultaţii în regim de ambulator, de internări pentru un tratament de câteva zile care necesită observaţie din partea personalului medical.

Am spune că pentru aceste servicii nu ar fi nevoie să susţină statul o cheltuială mare pentru un spital aflat la câteva zeci de kilometri de nucleul medicinii mureşene. Doar că în Sărmaşu şi satele învecinate sunt angajaţi, plătesc asigurări de sănătate la stat şi ar avea tot dreptul să aibă aproape o unitate medicală. Sau am putea să ne gândim de ce statul, în urmă cu zeci de ani, a considerat că este necesară înfiinţarea a mai multe spitale, dacă în secolul 21 le desfiinţează pentru a reveni la situaţia de acum o sută de ani, când nu aveai şanse să te vadă un om cu cunoştinţe medicale decât la zeci sau chiar sute de kilometri. Ce am tras la indigo şi care este realitatea?

E de admirat ambiţia comunităţii locale din Sărmaşu şi comunele învecinate din judeţele Cluj şi Bistriţa Năsăud. Deşi nu mai au spital de la 1 aprilie, oamenii se încăpăţânează să iasă în strad