Agentul de pază al unui casino din zona Corso a fost agresat de clienţi. Bărbatul aproape că a fost desfigurat ieri la amiază, în urma unui scandal produs de doi clienţi. El se află internat la spital, iar agresorii sunt cercetaţi în libertate.
Poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi ieri în jurul prânzului despre o bătaie la un casino din zona centrală. Robert E. de 33 de ani, agent de pază la cafeneaua Corso, a fost lovit în zona feţei cu pumnul de către doi clienţi, Nicolae Fuşle de 37 şi Cristian Fuşle de 23 de ani. „Bărbatul a fost agresat de doi clienţi ai localului. El a ajuns la spital după ce agresorii i-au aplicat mai multe lovituri în zona feţei”, spune Ana Lăpuşte Mălăescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Agresorii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar procurorii sătmăreni vor continua cercetările în acest caz, celor doi aplicându-le măsura de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 29 de zile, respectiv acela de a se prezenta zilnic la Poliţie.
„Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi ieri, însă nu am mers pe varianta de propunere de arestare preventivă. Am decis să continuăm cercetările în stare de libertate, însă aplicându-le măsura de a nu părăsi localitatea timp de 29 de zile. Totodată, cei doi vor trebui să se prezinte zilnic la Poliţie. În cazul lui Cristian Fuşle continuăm cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice în formă continuată, iar în cazul lui Nicolae Fuşle am reţinut infracţiunile de şi lovire şi alte violenţe”, spune prim-procurorul Ana Rusu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Agentul localului a fost itnernat la spital cu răni grave, în special în zona feţei, urmând să se stabilească numărul zilelor de îngrijiri medicale. Cercetările continuă.