Sprijinul venit din partea fondurilor străine de investiţii, printre cei mai mari acţionari ai BVB, ar putea face ca dorinţe mai vechi ale unor acţionari să devină realitate: distribuirea lichidităţilor de care dispune BVB către acţionari şi alegerea administratorilor în baza votului cumulativ.
Cu două săptămâni înaintea Adunării Generale din 29 aprilie un grup de acţionari a înaintat Bursei propunerea de înjumătăţire a capitalului social, de la 76,7 mil. lei la 38,3 mil. lei, prin reducerea valorii nominale de la 10 la 5 lei şi distribuirea sumei rezultate către acţionari sub formă de dividende extraordinare. La finele anului trecut BVB dispunea de lichidităţi de 63,3 mil. lei, astfel că suma rezultată din reducerea capitalului social ar reprezenta mai mult de jumătate din lichidităţile operatorului bursier.
Potrivit unor surse din piaţă, printre semnatarii propunerii se numără fondurile de investiţii administrate de Franklin Templeton şi cele ale companiei austriece Erste Sparinvest, cei mai mari acţionari instituţionali ai BVB.
Greg Konieczny, vicepreşedintele Franklin Templeton şi managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea (FP), candidează pentru un loc în CA al BVB după demisia lui Daniel Ţepeş. Oficialii Franklin Templeton nu au dorit să comenteze pe această temă.
Fondurile ar mai putea propune conducerii Bursei şi includerea pe ordinea de zi a AGA a unei propuneri privind alegerea administratorilor în baza votului cumulativ. Azi, 14 aprilie, este ultima zi până la care pot fi depuse completări la ordinea zi de AGA.
"De la momentul în care Bursa a făcut acest excedent de lichidităţi s-a pus problema distribuirii banilor către acţionari şi reducerii capitalului social. Personal, cred că această propunere are şanse să treacă de această dată", a spus Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova. Societatea este acţion