La sfîrşitul anului trecut, presseurop.eu a invitat 10 autori europeni, scriitori şi analişti, semnături cunoscute, dar şi noi voci, să scrie despre Europa. Cei care văd dincolo de succesiunea de evenimente, cei care îşi imaginează un alt viitor sau cei care trăiesc actualitatea ca fiinţe umane şi ca cetăţeni. A rezultat un dosar intitulat „Zece viziuni ale Europei“, realizat în colaborare cu Der Spiegel, The Guardian şi Respekt. Publicăm aici unul dintre articole. (N. red.)

Europa este în criză, dar din fericire nu se simte miros de praf de puşcă în aer, spre deosebire de acum 60 de ani. Proiectul european are o forţă proprie, dezvoltată după ani de construcţie meticuloasă, aceea de a turna balsam peste tensiunile şi sensibilităţile care zac dedesubt. Actuala stare a lucrurilor este una critică, nu pentru că economia este la ananghie, ci pentru că faptul de a fi împreună şi-a pierdut strălucirea. Chiar dacă ar putea să rămînă o opţiune perfect raţională, scînteia de entuziasm a dispărut. Problema este psihologică, dar şi reală. Psihologică – pentru că Europa este într-un declin relativ şi politicile sale se adaptează unui management în declin şi atenuează lovitura. Modalitatea este una defensivă.

Pentru un muritor de rînd aflat în convulsiile unei crize de vîrstă mijlocie, sînt în general două recomandări: să găsească modalităţi de a combate stresul, să renunţe la alcool, să se apuce de yoga, sau, cealaltă alternativă, să accepte că nu mai este tînăr şi să vadă în asta o oportunitate pentru a face inventarul şi – eventual – să-şi schimbe modul de viaţă, diversificîndu-şi centrele de interes, călătorind, reluîndu-şi studiile, practicînd un nou sport. Privindu-şi crescînd copiii sau nepoţii.

Nu e niciodată prea tîrziu

Pînă acum, Europa a evitat întotdeauna opţiunile de mai sus şi continuă să practice terapia reîntineririi, jucînd rolul eter