Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănciulescu a fost calmat de şefi: "Criticile nu îţi anulează valoarea!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 14 aprilie 2011 ·

Nicolae Badea îl sfătuieşte pe Dănciulescu să nu mai pună la suflet vocile contestatarilor: "Ar trebui să te întărească şi să te motiveze şi mai mult!"

Dinamo a cîştigat cu Unirea Urziceni (3-1), dar bucuria victoriei nu a fost trăită şi de Ionel Dănciulescu. Vîrful de 34 de ani a marcat cu ialomiţenii, a ajuns la 192 de goluri în Liga 1, însă e foarte supărat. "Mereu cînd pierdem, eu sînt scos ţap ispăşitor, m-am săturat! Dacă există vreun interes să joace alţii, să intre aceia!" a fost rezumatul discursului lui Danciu-gol, cu referire la criticile venite din interiorul, dar şi din afara clubului.

"Vor exista laude, dar şi critici"

Nicolae Badea, preşedintele CA al clubului din Ştefan cel Mare, a purtat o discuţie cu atacantul şi l-a reîncărcat psihic: "Dănciulescu este un jucător foarte valoros, iar experienţa şi maturitatea acumulate de-a lungul carierei sînt convins că îi permit să reţină atît criticile, cît şi laudele, pe care le-a primit de foarte multe ori. Cred că va avea parte şi de unele, şi de altele în continuare, însă nu trebuie să-l afecteze, ci să-l întărească şi mai tare şi să-l motiveze. De regulă, reacţiile critice sînt asumate de liderii echipei şi de banca tehnică. Asta nu înseamnă că este vorba de o contestare, de o anulare a valorii sale".

130 de goluri a reuşit Ionel Dănciulescu în tricoul lui Dinamo, fiind pe poziţia secundă în topul golgeterilor "cîinilor", după Dudu Georgescu (207)

"Nu am ce să le reproşez fanilor, colegilor, antrenorilor sau şefilor. Sînt un sportiv altruist, nu alerg după recorduri, nu mă interesează neapărat să-l depăşesc pe Cămătaru la numărul de goluri"Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo"Să ne concentrăm doar pe muncă!"

Ionel Dănciulescu era ieri mult mai liniştit şi concetrat sută la sută la perioada imediat următoare, cînd Dinamo joacă împo

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 27 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut uşor în primele cinci luni, cu 0,2%, ca serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum 18 minute
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 0,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalita

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°