Motto:

Te rog, te rog, te rog – citeşte si reciteşte analiza lui Agopian din Catavencu. Eşti sigur că ai citit ceea ce ai citit?

Florin Iaru

… rahatul e aşa de mare, că nu mai ştii în ce parte să NU te uiţi.

Dorin Tudoran

Lunga vară fierbinte a anului 1989 care avea să-l ducă pe Ioan Groşan de la Bucureşti, la Paris, şi înapoi, via München, la masa bogată a Securităţii, când va deveni, cu sau fără voie, informator al UM 0225, a început în aprile 89. Cu o scrisoare subersivă, venită de la Paris, pe căi ocolite, de la prietenul lui, Nicolae Breban. La vremea aceea, singurul scriitor român fără frontiere pe ruta Est-Vest, şi retur, Nicolae Breban punea la cale înfiinţarea unei Societăţi a Scriitorilor Români. Din exil se înţelege, dar la care ar fi putut adera şi scriitori din ţara. Ideea nu surâdea Uniunii Scriitorilor din Romania şi băga în răcori Securitatea și Partidul. În pregătirea viitoarei societăţi, Nicolae Breban sonda terenul rezistenţei scriitorilor din ţară. Pregătea un număr dedicat României pentru revista „Les temps Modernes” şi cerea unor scriitori din ţară să răspundă la o anchetă. Intrebarile, cum vom vedea mai la vale, sugerau multe şi, pentru cine ar fi avut curaj, lăsau câmp liber şi unor posibile puncte de vedere în afara ortodoxiei oficiale şi a ochiului vigilent al cenzurii. Ioan Groşan era curierul prin care subversivele scrisori urmau sa ajungă la destinatari.

Dar, fatalitate…

In august 2006, Groşan se destăinuia ziarului Cotidianul: „Pâna la urmă, cum-necum, chestia a răsuflat. M-am trezit la UAP cu ditamai colonelul Goran, şeful Securităţii Bucureşti, interesat nu atât de conţinutul scrisorii de la Paris, cât de doamna care le transmisese. În afara unei descrieri sumare (şi false), altceva n-a putut scoate de la mine, în privinţa doamnei. M-a pus sa dau o declaraţie despre cum au ajuns întrebările la mi