În etapa a 26-a a Ligii I de fotbal, FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş au terminat la egalitate, ieri, scor 0-0.
La finalul meciului, antrenorul „stegarilor", Antonio Conceicao, s-a declarat mulţumit de evoluţia propriei formaţii.
„A fost un meci dificil, cu două reprize total diferite. În prima parte am controlat jocul, am avut şi un gol nevalidat, iar în partea secundă, Gaz Metan a jucat mai bine, însă am avut şi noi şansele noastre. Nu vreau să intru în polemică, dar dacă golul din prima repriză era validat, meciul avea o altă soartă.
Sunt fericit, am obţinut un punct meritat. Acest punct ne dă un pic de linişte şi moral pentru jocurile următoare. Una peste alta, cred că a fost un joc dinamic, frumos şi cred că am făcut o propagandă bună fotbalului.
Astăzi (n.r.- ieri) nu am putut conta pe Cristescu şi Teixeira, doi jucători de bază, iar absenţa lor s-a simţit în teren. Teixeira are o contuzie, a făcut şi un RMN, iar atâta timp cât acuză dureri nu mă pot baza pe el. Mai avem nevoie de cinci-şase puncte pentru a ne putea considera salvaţi de la retrogradare", a declarat Conceicao.
Acesta a vorbit şi despre posibilitatea ca din vară să plece de la FC Braşov: „Nu este adevărat că aş fi impus conducerii să-mi facă echipă de Europa. Obiectivul pentru sezonul acesta este foarte clar, salvarea de la retrogradare.
Este adevărat că mi-aş dori, pentru sezonul viitor, în cazul în care voi mai rămâne la Braşov, să avem o echipă care să se lupte pentru locurile fruntaşe din clasament".
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: