Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pictorul profilurilor cosmice, al creaturilor fantastice, al fluturilor în zbor, al bărcilor magice şi al misterului...

Publicat in Cotidianul, joi 14 aprilie 2011 ·

Naşterea Venerei

Contemporan cu impresioniştii, la a căror expoziţie de grup din 1886 a participat, Odilon Redon rămâne unul dintre marii artişti ai misterului şi ai subconştientului, într-o epocă în care interesul pentru realitatea imediată era suveran.

El a jucat un rol esenţial în geneza „Simbolismului", mai ales prin desenele sale în cărbune şi prin litografii, celebrele „Negruri", înainte de a fi admirat pentru pastelurile şi picturile sale pline de culoare de către tinerii pictori nabişti şi fovi de la începutul secolului al XX-lea.

Expoziţia, prima organizată la Grand Palais din Paris după 1956, cuprinzând 70 de picturi, pasteluri, desene, dintre care multe inedite, şi gravuri, formează un parcurs cronologic care pune în evidenţă evoluţia stilistică şi tematică a artistului, de la neliniştitoarele „Negruri" la explozia cromatică a ultimelor opere. Pentru prima dată, decorul mural, realizat de artist pentru colecţionarul său şi mecena, baronul Robert de Domecy, la castelul cu acelaşi nume, a fost reconstituit în dispunerea şi cu dimensiunile originale.

Buddha în tinereţe

La începutul secolului al XX-lea, artistul a realizat mari decoruri, ce se numără printre capodoperele necunoscute ale veacului, cum ar fi cel de la Abaţia Fontfroide, dar şi cartoane de tapiserie pentru Manufactura Gobelin.

Un maestru în afara modei

Decorul castelului Domecy din Sermizelle, realizat în 1900-1901, donat statului în 1977, este cadrul Retrospectivei „Odilon Redon". Sufrageria respectă nu numai dimensiunile originale, dar şi amplasarea ferestrelor şi a surselor de lumină. O muncă de conservator a fost destinată să introducă vizitatorul în atmosferă.

Beatrice

Redon s-a născut în 1840, la Bordeaux, la câteva zile după ce părinţii lui sosiseră de la New Orleans. În jurnalul său, initulat „À Soi-même", transpare regretul de a nu

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 2 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

27°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°