Corectitudinea politică a depăşit de mult toate culmile prostiei şi ticăloşiei. Dar un caz care a făcut înconjurul Americii este moţul sinistrului mecanism propagandistic de îndobitocire a oamenilor.
O elevă a unui liceu din metropola americană Seattle a declarat pentru reporterul Dori Monson de la radioul local KIRO, că incidentul s-a petrecut la sfârşitul unei săptămâni de activitate voluntară în beneficiul comunităţii, scriu agenţia UPI şi Daily Mail.
Intervievată prin telefon, Jessica, în vârstă de 16 ani, care a refuzat să îşi spună numele întreg, a povestit cum a fost repartizată pentru diverse activităţi pedagogice la clasa a treia a unei şcoli primare. Fiind foarte încântată de munca ei cu micuţii, ea a vrut la sfârşitul săptămânii, să le facă o bucurie. A umplut nişte ouă de plastic cu dulciuri şi a vrut să le organizeze copiilor o “vânătoare de ouă de Paşti”. La catolici, şi nu numai, există obiceiul ca părinţii sau rudele să ascundă în grădină, prin iarbă sau tufişuri, ouă de ciocolată sau umplute cu dulciuri, pe care micuţii se bucură să le caute şi să le descopere .
Jessica se întreba, însă, cum va fi primită ideea ei de personalul didactic al şcolii. În timpul săptămânii, ea a declarat că a avut mai multe semnale ciudate privind “regulile abstracte de comportament” impuse de instituţie.
Temerile Jessicăi s-au dovedit întemeiate. I-a spus învăţătoarei despre intenţia sa, iar învăţătoarea s-a dus să ceară permisiunea direcţiunii şcolii. “Mi-a spus că pot să organizez evenimentul, dar că trebuie să folosesc termenul ‘sfere de primăvară’ în loc de ‘ouă de Paşti.”
Deşi şocată, Jessica a acceptat să se conformeze pentru a nu strica bucuria copiilor.
Numai că micuţii nu au fost atât de proşti ca dascălii lor. “Când am scos ouăle din geantă, învăţătoarea a exclamat: ‘Priviţi! Sfere de primăvară!’ Dar copiii au strigatcu toţii,